Un sfârşit de eră – După 401 ani, Poşta din Danemarca nu va mai trimite scrisori

PostNord, compania publică de serviciu poştal din Danemarca, va înceta să mai distribuie scrisori începând de miercuri, 31 decembrie, ceea ce va pune capăt unei tradiţii de 401 de ani, însă trimiterea de scrisori va fi posibilă în continuare prin intermediul unei companii private, informează agenţia EFE.
AGERPRES - mar, 30 dec. 2025, 16:42
Un sfârşit de eră - După 401 ani, Poşta din Danemarca nu va mai trimite scrisori

Poştaşii companiei publice vor face marţi ultimele trasee pentru distribuirea scrisorilor, după o decizie de renunţare la acest serviciu, anunţată în martie şi justificată prin lipsa de rentabilitate, scrie Agerpres.

După anul 2.000, când s-a atins cifra record de 1,5 miliarde, numărul scrisorilor trimise de către danezi s-a prăbuşit, până la 122 milioane, anul trecut, o scădere de peste 90%.

„A fost o decizie dificilă să punem punct acestei părţi a istoriei noastre. Danezii sunt tot mai digitalizaţi, în ziua de azi sunt foarte puţine scrisori şi acest declin continuă, astfel încât deja piaţa nu mai este rentabilă”, a justificat, în urmă cu câteva luni, acest pas istoric directorul filialei daneze a PostNord, Kim Pedersen.

Statul danez a făcut primul pas încă din 2014, când a decis ca toate comunicările autorităţilor cu populaţia să se facă digital.

Un alt pas, aproape definitiv, a avut loc în 2023, când, de fapt, a fost privatizată piaţa poştală, prin scutirea PostNord de la obligaţia de a transporta scrisori, pachete, reviste şi ziare, în schimbul unei compensaţii de stat, după ce compania acumulase pierderi de milioane de coroane.

Danezii vor putea să trimită însă corespondenţă prin intermediul celor 1.600 de puncte de coletărie ale firmei private Dao, specializată, de ani de zile, în distribuirea de ziare, reviste şi pachete şi care va prelua, începând din data de 1 ianuarie 2026, distribuirea de scrisori.

Dao a calculat că numărul produselor distribuite va creşte în 2026 de la 150 la 210 milioane şi că, din acestea, circa 70 de milioane vor fi scrisori.

„Sperăm ca scrisorile care vor mai rămâne să fie destinate cetăţenilor care vor dori să le primească în acest fel”, a declarat, pentru agenţia daneză Ritzau, directorul Dao, Hans Peter Nissen.

Acesta s-a arătat convins că afacerea va fi rentabilă, deoarece firma poate combina distribuirea scrisorilor cu aceea a ziarelor, revistelor şi pachetelor şi a promis un serviciu mai rapid şi că nu va lăsa deoparte zonele mai izolate geografic.

Decizia de a nu mai distribui scrisori şi a se dedica exclusiv pachetelor va afecta numai Danemarca, a dat asigurări PostNord, care a luat fiinţă în 2008 în urma fuziunii serviciilor poştale din Suedia şi Danemarca şi care este controlată de statul suedez (60%) şi de cel danez (40%).

În Suedia, compania va continua să distribuie scrisori în mod normal.

Dintre cei 2.200 de angajaţi ai serviciului poştal danez, 1.500 vor fi concediaţi, iar celorlalţi li s-au oferit posturi în alte părţi ale organizaţiei, după cum a anunţat compania.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Mulţi oameni din PSD s-au obişnuit cu mici feude. PNL nu va fi o clonă a USR
Bolojan: Mulţi oameni din PSD s-au obişnuit cu mici feude. PNL nu va fi o clonă a USR
Premierul interimar Ilie Bolojan apreciază că PSD şi-a dorit ca PNL să fie un partid subordonat, dar că liberalii nu au vocaţie de "partid vasal"....
Bolojan, atac nou la SMR-urile americane de la Doicești: “Nu sunt rentabile, costă miliarde de euro pe care nu-i avem, am informat ambasada SUA”
Bolojan, atac nou la SMR-urile americane de la Doicești: “Nu sunt rentabile, costă miliarde de euro pe care nu-i avem, ...
Bolojan a revenit la chestiunea proiectului de 7 miliarde de euro pentru centrala cu reactoare mici modulare americane de ...
CEO-ul eMAG: Scad vânzările de mobilă, mașini de spălat și frigidere, dar nu și de telefoane cu AI
CEO-ul eMAG: Scad vânzările de mobilă, mașini de spălat și frigidere, dar nu și de telefoane cu AI
Inflația și scăderea veniturilor reale au schimbat comportamentul de consum al românilor, care au început să reducă ...
DOCUMENT Țările care pierd cel mai mult în războiul din Iran și criza Ormuz. De ce câștigă China și Rusia și unde e România
DOCUMENT Țările care pierd cel mai mult în războiul din Iran și criza Ormuz. De ce câștigă China și Rusia și unde ...
Războiul din Iran tinde să se cronicizeze, cu perspectiva de a deveni un alt război din Ucraina, dacă nu chiar un nou ...