Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern

Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de muncă din România, pentru a acoperi deficitul de personal din mai multe domenii, a anunţat marţi Ministrul Muncii.
AGERPRES - mar, 30 dec. 2025, 20:27
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 - Anunţ oficial de la Guvern

„Măsura vine în contextul în care angajatorii au raportat în mod repetat locuri de muncă vacante pe care nu le-au putut ocupa, iar cererea pentru avize de angajare a cetăţenilor din alte state este semnificativă, precizează instituţia”, printr-un comunicat citat de Agerpres.

Principalele domenii de activitate afectate de lipsa de personal sunt: curier (26.275), manipulant mărfuri (20.912), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (20.484), muncitori în construcţia de clădiri (17.799), lucrător comercial (16.246), şofer de autoturisme şi camionete (12.237), ajutor bucătar (12.077), conducător auto transport rutier de mărfuri (11.135), muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii (10.878) şi agent de securitate (10.438).

În acelaşi timp, până la data de 30 septembrie 2025, au fost eliberate 83.914 avize de angajare/detaşare pentru lucrători străini, iar în curs de soluţionare erau 7.418 de solicitări, conform Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI). Prin comparaţie, în 2024 au fost emise 105.977 avize de angajare/detaşare. În aceeaşi perioadă de referinţă, au fost eliberate 61.954 permise de şedere temporară în scop de angajare şi 156 de permise de şedere în scop de detaşare, faţă de 110.365, respectiv 339 în anul 2024.

De asemenea, datele comunicate de Ministerul Afacerilor Externe arată că, până în 26 septembrie 2025, au fost eliberate 42.544 de vize pentru angajare în muncă cetăţenilor străini care urmau să intre în România şi au fost respinse 9.851 cereri de eliberare a vizelor de lungă şedere pentru angajare în muncă/detaşare. Un număr de 272 de astfel de vize au fost anulate/revocate, iar 4.648 de cereri sunt în curs de soluţionare.

Conform Inspecţiei Muncii, numărul de contracte individuale de muncă (CIM) noi ale salariaţilor cetăţeni ai unor state din afara Uniunii Europene, încheiate în perioada 1 ianuarie – 25 septembrie 2025, a fost de 73.213. În anul 2024, numărul total de CIM noi a fost de 98.966.

Contingentul de lucrători străini se stabileşte anual sau ori de câte ori este nevoie, prin hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a decis ce face cu profitul Nuclearelectrica. Unde se vor duce banii
Guvernul a decis ce face cu profitul Nuclearelectrica. Unde se vor duce banii
O cotă de 50% din profitul Nuclearelectrica pe anul 2025 va fi distribuită către acţionari iar restul va constitui sursă de finanţare pentru programul de investiţii al societăţii, transmite......
EVERGENT Investments raportează un rezultat net pentru trimestrul I din 2026 care depășește cu 11% nivelul previzionat pentru întreg anul
EVERGENT Investments raportează un rezultat net pentru trimestrul I din 2026 care depășește cu 11% nivelul previzionat ...
EVERGENT Investments, compania de investiții listată sub simbolul EVER, raportează un rezultat net de 186,8 milioane de ...
Nicușor Dan: Obligația de a face publice numele donatorilor ar fi o măsură care ar inhiba sprijinul ONG-urilor de către cetățeni
Nicușor Dan: Obligația de a face publice numele donatorilor ar fi o măsură care ar inhiba sprijinul ONG-urilor de către ...
Obligaţia de a face publice numele donatorilor ar fi o măsură care ar inhiba sprijinirea ONG-urilor de către cetăţeni ...
Oficial. România va încasa aproape 17 miliarde de euro. Acordul SAFE a fost semnat
Oficial. România va încasa aproape 17 miliarde de euro. Acordul SAFE a fost semnat
Ministerul Finanțelor anunță că a fost acordul SAFE de către Comisia Europană. România va încasa aproape 17 miliarde ...