Tulcea: Numărul contractelor ICEM de cercetare arheologică preventivă s-a triplat anul trecut

Numărul contractelor de cercetare arheologică preventivă încheiate anul trecut de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale "Gavrilă Simion" (ICEM) din Tulcea s-a triplat faţă de cel din anii precedenţi, pe fondul proiectelor derulate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a declarat, pentru AGERPRES, managerul instituţiei, Sorin Ailincăi, care atrage atenţia asupra necesităţii păstrării vestigiilor istorice.
AGERPRES - vin, 02 ian. 2026, 14:32
Tulcea: Numărul contractelor ICEM de cercetare arheologică preventivă s-a triplat anul trecut
Pentru cei 10 arheologi ai instituţiei publice cărora, în demersul de protejare a patrimoniului, li se alătură restauratori şi muzeografi, anul 2025 a fost „greu şi plin cu evenimente contradictorii”.

„Am participat la numeroase cercetări arheologice preventive determinate în cea mai mare parte de investiţiile din cadrul PNRR, care se va termina în luna august. Practic, numărul contractelor s-a triplat. Dacă de obicei aveam 100 de contracte de cercetări preventive pe an, anul trecut am depăşit 300, iar lucrările sunt de mare anvergură”, a afirmat managerul ICEM, Sorin Ailincăi.

El a menţionat că descoperirile înregistrate sunt foarte diverse, din epoci diferite, din Neolitic până în Evul Mediu, însă este nevoie de timp şi de cercetare pentru a prelucra datele şi a le face publice.

„Anul acesta, am avut mai multe săpături arheologice pentru salvarea unor morminte tumulare. Dobrogea este un peisaj tumular, iar aceste movile sunt de fapt morminte ale unor populaţii mai vechi sau recente. Cele mai vechi morminte tumulare datează din prima parte a mileniului IV î.Hr., această tradiţie continuând până în perioada romană timpurie. Personal, am coordonat mai multe cercetări în zona Casimcea-Rahmanu şi în Jurilovca şi am identificat mai multe morminte ale unor populaţii ce au trăit pe acest teritoriu până în Evul Mediu”, a afirmat managerul ICEM.

Tumulii monumentali, movile de pământ vizibile în mijlocul câmpurilor, sunt morminte ale unor populaţii, iar anul trecut şi anul acesta arheologii cercetează 20 de asemenea vestigii, în condiţiile în care până acum au fost cercetate în total până la 30 de movile.

„Mulţi fermieri nu ştiu ce înseamnă aceste morminte tumulare şi nu ştiu în ce măsură vor ocoli aceste amenajări funerare preistorice. Noi am avut tumulul de la Agighiol, dar a fost distrus în anii 1930. Nu ştiu în ce măsură tumulii pe care-i vedeţi peste tot adăpostesc structuri spectaculoase. Cel mai probabil, cei mai mulţi adăpostesc morminte simple fără inventare, dar aceste descoperiri reprezintă în primul rând istoria noastră şi trebuie să avem conştiinţa păstrării acestor situri arheologice, fie ele mai vechi sau mai recente. Sunt un martor al evoluţiei umane pe acest teritoriu. Fără ele, nu am şti evoluţia locuirii în această zonă”, a mai spus managerul Sorin Ailincăi.

Potrivit acestuia, cercetările arheologilor vor fi prezentate publicului în cadrul unor evenimente expoziţionale, cu atât mai mult cu cât informaţiile care vor fi obţinute în urma cercetării tumulilor monumentali pot modifica datele cunoscute despre Epoca Bronzului în Dobrogea.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...