Israel interzice accesul mai multor ONG-uri în Fâşia Gaza pentru că nu au furnizat o listă a angajaţilor. Secretarul general al ONU cere anularea deciziei

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut vineri Israelului să revină asupra deciziei sale de a interzice accesul a numeroase organizaţii umanitare internaţionale în Fâşia Gaza, a declarat purtătorul său de cuvânt, Stephane Dujarric, informează sâmbătă AFP şi dpa.
AGERPRES - S, 03 ian. 2026, 08:35
Israel interzice accesul mai multor ONG-uri în Fâşia Gaza pentru că nu au furnizat o listă a angajaţilor. Secretarul general al ONU cere anularea deciziei

Antonio Guterres, „profund îngrijorat de anunţul autorităţilor israeliene de a suspenda operaţiunile mai multor ONG-uri internaţionale în teritoriile palestiniene ocupate”, „cere anularea acestei măsuri”, a declarat Dujarric.

Aceste organizaţii internaţionale „sunt esenţiale pentru activităţi umanitare vitale, iar această suspendare riscă să submineze progresele fragile realizate în timpul armistiţiului” din Gaza, a adăugat el.

„Acest anunţ se adaugă restricţiilor anterioare care au încetinit deja intrarea crucială de alimente, echipamente medicale şi de igienă, precum şi adăposturi în Gaza. Această decizie recentă va exacerba şi mai mult criza umanitară cu care se confruntă palestinienii”, a deplâns el.

Israelul a confirmat joi că interzice accesul în Fâşia Gaza a 37 de organizaţii umanitare internaţionale, acuzându-le că nu au furnizat o listă a angajaţilor lor, cerută acum oficial în scopuri de „securitate”.

Această măsură ridică temeri privind întârzieri suplimentare în furnizarea de ajutoare către Fâşia Gaza, devastată de doi ani de război şi unde majoritatea locuitorilor au nevoie urgentă de adăpost, asistenţă medicală şi hrană.

Ea sugerează, de asemenea, dorinţa Israelului de a monitoriza angajaţii palestinieni, o practică considerată ilegală de unele ONG-uri.

Printre organizaţiile al căror acces a fost interzis în Fâşia Gaza se numără Medici Fără Frontiere (MSF), Consiliul Norvegian pentru Refugiaţi (NRC), Care, World Vision şi Oxfam.

Reglementările se aplică oficial doar în Gaza, dar ONG-urile şi-au exprimat deja îngrijorarea că acestea ar putea fi extinse în Cisiordania ocupată în viitor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. Cel mai mare proiect: un ansamblu eolian de aproape 1.200 MW în Botoșani
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. ...
Eurowind Energy România anunță obținerea Avizelor Tehnice de Racordare pentru 2.307,4 MW de capacitate regenerabilă, potrivit unui comunicat de presă....
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat marţi la Moscova pentru a purta discuţii „între serviciile secrete”, ...
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
ASUS a anunțat o nouă ofertă împreună cu Google, prin care utilizatorii care dețin laptopuri ASUS și ROG eligibile ...
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări și noi locații
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări ...
Cel mai mare lanț de cinematografe din România a cumpărat preia multiplexul Cine Gold din Promenada Mall Sibiu. Această ...