Vreme rea în toată România – Ce zone vor fi de fenomene extreme. Unde va fi polei, unde va ninge puternic şi ce judeţe sunt afectate de viscol

Cod galben de ninsoare şi vânt puternic în 16 judeţe, până luni seara. Precipitaţii mixte, strat de zăpadă, polei şi vânt puternic în toată ţara, în următoarele două zile. Cum va fi vremea în ţară în următoarele zile şi care vor fi zonele afectate de fenomene extreme.
AGERPRES - S, 03 ian. 2026, 11:22
Vreme rea în toată România - Ce zone vor fi de fenomene extreme. Unde va fi polei, unde va ninge puternic şi ce judeţe sunt afectate de viscol

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare meteo Cod galben de ninsoare şi vânt puternic pentru 16 judeţe din Transilvania, Banat, Oltenia şi Muntenia, valabilă în următoarele două zile. De asemenea, a fost emisă şi o informare de precipitaţii moderate cantitativ, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului şi viscol la munte, valabilă în următoarele două zile, scrie Agerpres.

Potrivit ANM, în perioada 3 ianuarie, ora 22:00 – 5 ianuarie, ora 20:00, în Banat, sud-vestul Transilvaniei, vestul şi nordul Olteniei şi în Carpaţii Meridionali şi Occidentali, vor fi precipitaţii însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare.

Se vor acumula 30 – 50 l/mp şi local se va depune strat de zăpadă, la munte de 30 – 40 cm, iar în zonele joase de relief, de 10 – 25 cm, scrie Agerpres.

La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri, de 70 – 85 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea scăzută.

Judeţele avertizate sunt: Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Alba, Cluj (sud-vest), Sălaj (sud-vest şi centru), Bihor (sud, sud-est, centru), Arad (est şi centru), Sibiu (sud), Braşov (sud), Argeş (nord), Dâmboviţa (nord) şi Prahova (nord).

Meteorologii au emis şi o informare de precipitaţii moderate cantitativ, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului şi viscol la munte, valabilă tot până pe 5 ianuarie, la ora 20:00. În acest interval, temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării şi se vor acumula cantităţi de apă în general de 10 – 30 l/mp.

La munte vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă consistent (20 – 50 cm).

În zonele deluroase, precum şi în Transilvania şi Maramureş, vor predomina lapoviţa şi ninsoarea, iar stratul de zăpadă va fi de 5 – 15 cm. Vor fi precipitaţii mixte în Banat, Oltenia, Muntenia şi pe arii restrânse în Crişana, Moldova şi Dobrogea. Pe alocuri se va forma polei.

Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze la rafală, în special la altitudini mari, de peste 70 – 80 km/h, local şi temporar viscolind ninsoarea, scrie Agerpres.

„Până vineri (9 ianuarie) temporar vor fi precipitaţii în toate regiunile, iar local cantităţile de apă vor fi însemnate”, atenţionează meteorologii.

Cod galben de ninsoare şi vânt puternic în 16 judeţe, până luni seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului şi viscol la munte, valabilă în următoarele două zile.

Potrivit ANM, în perioada 3 ianuarie, ora 10:00 – 5 ianuarie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării şi se vor acumula cantităţi de apă în general de 10 – 30 l/mp, scrie Agerpres.

La munte vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă consistent (20 – 50 cm).

În zonele deluroase, precum şi în Transilvania şi Maramureş, vor predomina lapoviţa şi ninsoarea, iar stratul de zăpadă va fi de 5 – 15 cm. Vor fi precipitaţii mixte în Banat, Oltenia, Muntenia şi pe arii restrânse în Crişana, Moldova şi Dobrogea. Pe alocuri se va forma polei.

Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze la rafală, în special la altitudini mari, de peste 70 – 80 km/h, local şi temporar viscolind ninsoarea.

Cod galben de viscol în Carpaţii Orientali şi vânt puternic pe litoral, sâmbătă

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare meteo Cod galben de viscol în Carpaţii Orientali şi intensificări ale vântului pe litoral, scrie Agerpres.

Potrivit ANM, pe parcursul zilei de sâmbătă, până la ora 22:00, local în Carpaţii Orientali, vântul va avea intensificări, cu viteze de 50 – 70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 metri, de 70 – 85 km/h. Temporar ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea scăzută.

Perioade cu intensificări ale vântului vor fi şi pe litoral, cu viteze de 50 – 60 km/h.

Judeţele avertizate sunt: Suceava (jumătatea de vest), Neamţ (jumătatea de vest), Bacău (jumătatea de vest), Neamţ (partea de vest), Buzău (nord), Harghita (jumătatea de est), Tulcea şi Constanţa – zona de litoral.

De asemenea, ANM a emis, sâmbătă, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului şi viscol la munte, valabilă în următoarele două zile.

Potrivit ANM, în perioada 3 ianuarie, ora 10:00 – 5 ianuarie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării şi se vor acumula cantităţi de apă în general de 10 – 30 l/mp, scrie Agerpres.

La munte vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă consistent (20 – 50 cm).

În zonele deluroase, precum şi în Transilvania şi Maramureş, vor predomina lapoviţa şi ninsoarea, iar stratul de zăpadă va fi de 5 – 15 cm. Vor fi precipitaţii mixte în Banat, Oltenia, Muntenia şi pe arii restrânse în Crişana, Moldova şi Dobrogea. Pe alocuri se va forma polei.

Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze la rafală, în special la altitudini mari, de peste 70 – 80 km/h, local şi temporar viscolind ninsoarea.

„Până vineri (9 ianuarie) temporar vor fi precipitaţii în toate regiunile, iar local cantităţile de apă vor fi însemnate”, atenţionează meteorologii.

Cum va fi vremea în Bucureşti în următoarele zile – prognoză ANM

Vremea în Capitală va fi mai caldă sâmbătă, iar temperatura maximă va ajunge la 9 – 10 grade Celsius, însă de duminică va începe un proces de răcire şi va exista posibilitatea depunerii de polei, potrivit prognozei speciale emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru umătoarele trei zile.

Sâmbătă, 3 ianuarie, vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi temporar noros şi trecător va ploua, iar noaptea vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 9 – 10 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

Pe parcursul zilei de duminică, 4 ianuarie, valorile termice vor scădea uşor faţă de ziua precedentă. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua îndeosebi în a doua parte a intervalului, când vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 6 – 7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

Luni, 5 ianuarie, valorile termice vor continua să scadă şi se vor apropia de cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult noros şi trecător va ploua, iar la începutul intervalului vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 2 – 3 grade.

„Municipiul Bucureşti se va afla sub incidenţa unei informări meteorologice ce vizează posibilitatea depunerii de polei”, spun meteorologii.

 

Te-ar mai putea interesa și
Legea salarizării – Sindicatele din Educaţie au respins ultima variantă a proiectului
Legea salarizării – Sindicatele din Educaţie au respins ultima variantă a proiectului
Federaţiile sindicale din educaţie au respins miercuri ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar, şi......
SUA vor continua planul de construire a unui zid de 100 de kilometri la graniţa cu Mexic
SUA vor continua planul de construire a unui zid de 100 de kilometri la graniţa cu Mexic
Statele Unite au anunţat marţi că vor continua cu planul de construire a unui zid de 100 de kilometri la graniţa dintre ...
Demisia lui Ghiță de la gigantul Nuclearelectrica – Ce spune Ministerul Energiei
Demisia lui Ghiță de la gigantul Nuclearelectrica – Ce spune Ministerul Energiei
Decizia lui Cosmin Ghiţă de a renunţa la mandatul de director general al SN Nuclearelectrica intervine în contextul unei ...
Rusia îl convoacă pentru joi pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova
Rusia îl convoacă pentru joi pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova
Însărcinatul cu afaceri al României la Moscova a fost convocat pentru joi la Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei ...