Ce spune Oana Ţoiu despre situaţia din Venezuela a SUA şi capturarea lui Maduro. Anunțul MAE despre românii din Venezuela

România este în strânsă coordonare cu partenerii din Uniunea Europeană în privinţa situației din Venezuela, anunţă ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu.
Economica.net - S, 03 ian. 2026, 21:27
Ce spune Oana Ţoiu despre situaţia din Venezuela a SUA şi capturarea lui Maduro. Anunțul MAE despre românii din Venezuela

Autoritățile din România au avut astăzi discuţii despre o aliniere în vederea unei declaraţii comune în pregătirile Consiliului de Securitate ONU, a scris Oana Ţoiu pe pagina de Facebook.

„Prima prioritate este siguranța cetățenilor români din această țară. Misiunile diplomatice și consulare ale României din spațiul Americii Latine sunt pregătite să acorde asistență în caz de nevoie alături de misiunea permanentă a UE”, a precizat ministrul.

Iată textul complet publicat pe pagina oficială a Ministrul Afacerilor Externe:

„Suntem în strânsă coordonare cu partenerii din Uniunea Europeană pe situația din Venezuela și am discutat astăzi alinierea pentru o declarație comună în pregătirea consiliului de securitate ONU.

Decizia de a-l aduce pe Nicolas Maduro în fața justiției poate opri creșterea flagelului traficului de droguri, poate reda venezuelenilor șansa la un viitor bun în prosperitate dar este și o decizie care ne aduce la masa discuțiilor diplomatice pentru a reafirma și a proteja regulile internaționale.

Ne interesează în mod deosebit ce se întâmplă în Venezuela, țară unde trăiește o mică, dar relevantă, comunitate cu rădăcini românești. Prima prioritate este siguranța cetățenilor români din această țară. Misiunile diplomatice și consulare ale României din spațiul Americii Latine sunt pregătite să acorde asistență în caz de nevoie alături de misiunea permanentă a UE.

Avem începând de acum câteva ore un proces comun de informare reciprocă și asistență consulară între țările membre UE.

Ne pronunțăm pentru reținere și responsabilitate din partea autorităților și susținem inițierea în cel mai scurt timp posibil de demersuri pentru revenirea la democrație, un deziderat constant exprimat de cetățenii venezueleni.

Lidera opoziției venezuelene şi recenta laureată a premiului Nobel pentru pace, María Corina Machado, a fost forțată de regimul Maduro să trăiască în clandestinitate pentru că acestui dictator i-a fost teamă de democratie, de voința venezuelenilor, însa regimurile brutale nu pot continua la nesfârșit.

Împărtășim pe deplin prioritatea combaterii traficului de droguri și a criminalității organizate, care reprezintă o amenințare semnificativă la securitatea noastră comună.

Uniunea Europeană a instituit, și cu participarea României, regimuri succesive de sancțiuni la adresa regimului nedemocratic de la Caracas, inclusiv după desfășurarea profund viciată a alegerilor prezidențiale din iulie 2024. Uniunea Europeană și România nu l-au recunoscut pe Nicolas Maduro drept președinte legitim al Venezuelei.”

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...