Pilot sub influenţa alcoolului, scos din avion chiar înainte de decolare

Autoritatea canadiană de transport a solicitat companiei Air India să investigheze un incident în care un pilot a fost scos dintr-un avion chiar înainte de decolare, după ce s-a constatat că se afla sub influenţa alcoolului, a declarat pentru Reuters o persoană familiarizată cu situaţia, potrivit News.ro.
News.ro - D, 04 ian. 2026, 11:26
Pilot sub influenţa alcoolului, scos din avion chiar înainte de decolare

Două teste cu etilotestul efectuate de poliţia canadiană pe Aeroportul Internaţional Vancouver au arătat că pilotul nu era apt pentru serviciu. Transport Canada a calificat incidentul drept ”o chestiune gravă”, într-o scrisoare transmisă companiei Air India, iar autorităţile canadiene ar putea demara acţiuni de aplicare a legii, scrie sursa citată.

Air India a confirmat într-un comunicat că zborul din Vancouver către Delhi, programat pe 23 decembrie, a înregistrat o întârziere de ultim moment din cauza incidentului, fiind desemnat un pilot de rezervă pentru operarea cursei. Compania a menţionat că autorităţile canadiene au ridicat obiecţii privind aptitudinea pilotului pentru zbor, fără a oferi alte detalii, adaugă News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...