Avem în sfârșit lege pentru plata pensiilor private a 8,3 milioane de români

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, luni, Legea privind plata pensiilor private, după ce Parlamentul a pus în acord prevederile cu decizia Curţii Constituţionale care a stabilit că articolul care exceptează de la regulă persoanele care suferă de afecţiuni oncologice, care pot primi, la cerere, 100% din valoarea activului pensiei private, încalcă principiul egalităţii în drepturi, relatează News.ro.
News.ro - lun, 05 ian. 2026, 16:56
Avem în sfârșit lege pentru plata pensiilor private a 8,3 milioane de români

Legea reglementează autorizarea, organizarea, funcţionarea, supravegherea şi controlul furnizorilor de pensii private şi a fondurilor de plată a pensiilor private; avizarea, funcţionarea, supravegherea şi controlul instituţiilor de credit pentru desfăşurarea activităţii de depozitare şi de custodie a activelor fondurilor de plată a pensiilor private precum şi a activelor furnizorilor de pensii private destinate acoperirii provizionului tehnic; avizarea auditorilor financiari, pentru activitatea desfăşurată în calitate de auditor al furnizorilor de pensii private şi al fondurilor de plată a pensiilor private; avizarea/autorizarea, funcţionarea, supravegherea şi controlul agenţilor de marketing.

Prezenta lege se aplică: a) fondurilor de plată a pensiilor private; b) furnizorilor de pensii private; c) agenţilor de marketing; d) depozitarilor, cu privire la activitatea de depozitare şi custodie a activelor fondurilor de plată a pensiilor private, precum şi a activelor furnizorilor de pensii private destinate acoperirii provizionului tehnic; e) auditorilor financiari, cu privire la activitatea de audit a situaţiilor financiare ale fondurilor de plată a pensiilor private şi ale furnizorului de pensii private; f) Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private; g) administratorilor de fonduri de pensii private.

Legea are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru autorizarea, organizarea, funcţionarea, supravegherea şi controlul furnizorilor de pensii private şi a fondurilor de plată a pensiilor private, avizarea, funcţionarea, supravegherea şi controlul instituţiilor de credit pentru desfăşurarea activităţii de depozitare şi de custodie a activelor fondurilor de plată a pensiilor private, respectiv avizarea auditorilor financiari, pentru activitatea desfăşurată în calitate de auditor al furnizorilor de pensii private şi a fondurilor de plată a pensiilor private, precum şi avizarea/autorizarea, funcţionarea, supravegherea şi controlul agenţilor de marketing.

De asemenea, Legea prevede reguli privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private, prin stabilirea criteriilor de autorizare/avizare a entităţilor care alcătuiesc acest sistem, a principiilor prudenţiale şi cerinţelor de funcţionare aplicabile acestor entităţi, astfel încât plata pensiilor private se va realiza prin intermediul unor 2 fonduri special constituite în acest scop, denumite fonduri de plată a pensiilor private. Astfel, aceste fonduri de plată vor fi administrate de către societăţi specializate, denumite furnizori de pensii private, autorizaţi de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Totodată, prin Lege se stabileşte suma minimă necesară pentru dobândirea unei pensii private, respectiv pentru transferul activului personal al participantului către un fond de plată.

Conform Legii, fondurile de plată a pensiilor private sunt de două tipuri: fonduri de plată a pensiilor de tip retragere programată, care vor funcţiona pe bază de conturi individuale şi vor oferi pensii plătite pentru o perioadă limitată de timp, precum şi fonduri de plată a pensiilor viagere, prin care se vor plăti pensii pe întreaga durată de viaţă a membrului sau supravieţuitorului acestuia, în cazul pensiei viagere cu componentă de supravieţuitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi parlamentari aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor au formulat în data de 17 octombrie 2025 sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii adoptată de Parlament.

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis sesizările făcute de AUR şi ICCJ în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea legii privind plata pensiilor private. La termenele anterioare, decizia a fost amânată.

CCR explica motivul respingerii legii plăţii pensiilor private, arătând că articolul care exceptează de la regulă persoanele care suferă de afecţiuni oncologice, care pot primi, la cerere, 100% din valoarea activului, încalcă principiul egalităţii în drepturi, întrucât instituie o discriminare care nu este bazată pe criterii obiective, ci, dimpotrivă, pe criteriul subiectiv al afecţiunii de care suferă membrul contributor la un fond de pensii.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Cod galben de ceaţă în zece judeţe din Dobrogea şi Moldova
Cod galben de ceaţă în zece judeţe din Dobrogea şi Moldova
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă care vizează zece judeţe din Dobrogea şi Moldova....
Loteria Română: Reportul la Joker se apropie de 55 de milioane de lei
Loteria Română: Reportul la Joker se apropie de 55 de milioane de lei
Reportul la categoria I a jocului Joker a ajuns la 54,93 milioane de lei (aproximativ 10,78 milioane de euro), iar la categoria ...
Iran: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică anunţă o reuniune extraordinară luni
Iran: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică anunţă o reuniune extraordinară luni
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică va organiza luni o reuniune extraordinară la solicitarea Rusiei, în urma ...
Update: Ultimele două zboruri de astăzi au fost anulate. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti – 36 de zboruri spre şi dinspre Tel Aviv, Dubai, Doha, Beirut, Damasc, anulate din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu
Update: Ultimele două zboruri de astăzi au fost anulate. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti – 36 de zboruri ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă că 36 de zboruri spre şi dinspre Tel Aviv, Dubai, Doha, Beirut, ...