Peste 145 de state au convenit să modifice acordul privind impozitul minim global, în contextul obiecțiilor administrației Trump față de taxarea marilor companii americane

Peste 145 de ţări au convenit luni să amendeze acordul din 2021 privind impozitarea companiilor multinaţionale, rezolvând astfel îngrijorările Washington-ului că reglementările ar putea penaliza giganţii americani, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 05 ian. 2026, 18:30
Peste 145 de state au convenit să modifice acordul privind impozitul minim global, în contextul obiecțiilor administrației Trump față de taxarea marilor companii americane

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a anunţat luni că noul pachet păstrează impozitul minim global de 15%, pentru a se asigura că multinaţionalele plătesc un impozit de bază indiferent unde operează. Actualizarea include simplificări şi alte dispoziţii pentru a alinia legislaţia din SUA cu standardele globale, rezolvând obiecţiile anterioare ale administraţiei Trump.

Şeful OCDE, Mathias Cormann (foto), a declarat că aranjamentul „îmbunătăţeşte certitudinea în domeniul impozitării, reduce complexitatea şi protejează baza de impozitare”.

În octombrie, peste 65 de ţări au început implementarea acordului din 2021 privind impozitul minim global de 15%. În iunie, statele membre G7, inclusiv SUA, au convenit exceptarea unor companii americane din cadrul juridic iniţial.

Un acord mai amplu, convenit luni, după ce Washingtonul a făcut presiuni pentru modificarea acordului, va ajuta la stabilizarea acordului pe plan global.

În 2021, aproape 140 de ţări susţinuseră un acord negociat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică cu privire la impozitarea companiilor multinaţionale. Însă, după revenirea la Casa Albă, preşedintele american Donald Trump a retras SUA din acord.

Administraţia Trump a ameninţat cu măsuri de retorsiune ţările care impun impozite firmelor americane conform acordului din 2021.

Sursa foto: Oecd.org

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...