Cum arată hypermarketul ideal

Intrare maiestuoasă, parcare supraterană, consultant la fiecare raion, toalete ''foarte bine semnalizate', spaţii de relaxare şi fumat, cărucioare de mai multe dimensiuni, sunt câteva dintre cerinţele clienţilor pentru ca un hypermarket să fie ideal, conform unui studiu calitativ realizat de o companie de cercetare şi consultanţă prin intermediul a patru sesiuni de workshop.
Economica.net - vin, 24 oct. 2014, 06:31
Cum arată hypermarketul ideal

‘Clienţii hypermarketurilor simt nevoia unei organizări cu totul distincte, pentru ca sesiunea de shopping să poată răspunde cât mai multor nevoi’, a declarat Irina Rainer, coordonatorul studiului.

Hypermarketul ideal are o intrare şi o ieşire diametral opuse, intrarea fiind una maiestuoasă, care să-i facă pe clienţi să se simtă cu totul speciali (întocmai ca vedetele pe covorul roşu). Sunt preferate plantele naturale de dimensiuni mari, care creează în acelaşi timp senzaţia de spaţiu curat, de ‘acasă’. Cumpărătorii simt, de asemenea, nevoia unor cărucioare de mai multe mărimi (medii şi mari), existând persoane pentru care coşul de cumpărături este insuficient, iar căruciorul disponibil în prezent prea mare pentru ceea ce are de cumpărat, scrie Agerpres.

Parcarea este văzută de majoritatea cumpărătorilor ca fiind una supraterană, pe de-o parte pentru a evita posibilele derapări în pantă în anotimpul rece, iar pe de alta, pentru a veni în ajutorul şoferilor de gen feminin, care tind să ocolească deseori parcările subterane.

Odată intrat în hypermarket, mediul este prietenos şi viu: există plante naturale şi ferestre ce facilitează accesul luminii naturale. Este astfel eliminată senzaţia de ‘închis, ca într-o cutie’, pe care o resimt la momentul actual clienţii hypermarketurilor.

Clienţii caută ca hypermarketul să le ofere o multitudine de raioane, iar promoţiile să fie bine semnalizate, pentru a fi foarte vizibile. Sunt nelipsiţi consultanţii de raion, îmbrăcaţi toţi la fel, care îndrumă clienţii spre găsirea produsului căutat ori achiziţionarea produsului care să răspundă cel mai bine nevoilor acestora.

Din hypermarketul ideal nu trebuie să lipsească spaţiul de relaxare, dar şi cele de luat masa şi fumat. Toaleta se regăseşte, de asemenea, în incinta hypermarketului şi este foarte bine semnalizată. Este important ca aceasta să nu se afle după linia caselor sau în galeria comercială, ci cât mai aproape de locul în care se găsesc cumpărătorii. Este necesară existenţa multor case, iar toate acestea ocupate de casieri, pentru a fi eliminată astfel problema cozilor.

În drumul său, cumpărătorul nu doreşte să fie deranjat sau să-i deranjeze pe alţii. De aceea, spaţiul dintre rafturi trebuie lărgit, pentru ca două persoane aflate simultan cu cărucioare la rafturi paralele să nu blocheze trecerea unui al treilea cărucior. Cabina de probă nu trebuie să lipsească, în timp ce curăţenia de la raionul legume-fructe este elementul asupra căruia majoritatea clienţilor atrag atenţia. Biroul de informaţii, amplasat în apropierea ieşirii, trebuie să ofere cumpărătorilor orice tip de informaţii, precum şi facturi fiscale pentru cumpărăturile efectuate.

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...