Raidul SUA în Venezuela la ONU. China și Rusia condamnă vehement agresiunea americană, Franța și Marea Britanie au fost oscilante, iar secretarul general Guterres cere respectarea independenței statelor

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a chemat luni la respectarea "independenţei politice" a statelor, în cadrul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate, în care Rusia şi China au condamnat cu putere atacul american din weekend asupra Venezuelei, iar SUA l-au apărat ca fiind o "operaţiune de poliţie" împotriva "fugarului" Nicolas Maduro, transmit AFP şi DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 05 ian. 2026, 22:01
Raidul SUA în Venezuela la ONU. China și Rusia condamnă vehement agresiunea americană, Franța și Marea Britanie au fost oscilante, iar secretarul general Guterres cere respectarea independenței statelor

„În situaţii atât de confuze şi de complexe precum cea cu care ne confruntăm, este importantă respectarea principiilor”, în special „respectarea principiilor de suveranitate, de independenţă politică şi de integritate teritorială a statelor”, a declarat Guterres într-un discurs citit de subsecretarul general Rosemary DiCarlo.

„Sunt foarte îngrijorat de o posibilă intensificare a instabilităţii în ţară, de impactul potenţial asupra regiunii şi de precedentul pe care l-ar putea reprezenta pentru modul în care sunt conduse relaţiile dintre state”, a adăugat secretarul general al ONU, reiterându-şi îngrijorarea legată de faptul că „regulile dreptului internaţional nu au fost respectate” în operaţiunea militară de sâmbătă.

În aceeaşi reuniune de urgenţă, Rusia a descris acţiunea SUA drept ‘semn prevestitor al unei întoarceri la era fărădelegii şi a dominaţiei americane prin forţă, haos şi ilegalitate, care continuă să afecteze zeci de state din diferite regiuni ale lumii’.

„Sperăm că veţi abandona dubla măsură şi nu veţi încerca să justificaţi o astfel de agresiune scandaloasă prin teama de a înfuria jandarmul mondial care încearcă să renască”, a spus ambasadorul rus Vasili Nebenzia.

China, la rândul său, a declarat că nicio ţară nu poate acţiona ca poliţie a lumii şi niciun stat nu se poate pretinde judecătorul internaţional. Folosirea arbitrară a forţei nu poate duce decât la o criză şi mai mare, a prevenit reprezentantul chinez.

Atât Rusia, cât şi China au cerut eliberarea preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro şi a soţiei acestuia, Cilia Flores, capturaţi de SUA.

Columbia, noul membru nepermanent al Consiliului care a cerut oficial convocarea reuniunii după solicitarea venită de la Caracas, s-a declarat îngrijorată de intenţiile americane.

Carta ONU ‘permite folosirea forţei numai în circumstanţe excepţionale în legitimă apărare (…) sau cu autorizarea expresă a acestui Consiliu’, însă, ‘chiar şi în astfel de cazuri, aceasta nu înseamnă preluarea controlului politic al unui alt stat’, a subliniat ambasadoarea columbiană Leonor Zalabata Torres.

În replică, ambasadorul american Mike Waltz a apărat o ‘operaţiune de poliţie chirurgicală împotriva a doi fugari inculpaţi de justiţia americană, narco-teroriştii Nicolas Maduro şi Cilia Flores’.

„Aşa cum a spus-o secretarul (de stat Marco) Rubio, nu există un război contra Venezuelei sau a poporului său. Nu ocupăm o ţară”, a dat el asigurări, afirmând însă că nu se poate permite ca „rezervele cele mai mari de energie din lume să rămână sub controlul unor adversari ai Statelor Unite”.

Cu acelaşi prilej, mai mulţi membri ai Consiliului, precum Franţa şi Marea Britanie, au oscilat între reamintirea dreptului internaţional şi apărarea intereselor unui popor condus de un preşedinte cu legitimitate contestată, ambasadorul britanic interimar James Kariuki cerând o tranziţie „paşnică” spre un „guvern legitim”.

În ce-l priveşte, ambasadorul venezuelean la ONU, Samuel Moncada, a solicitat sprijinul Consiliului de Securitate al ONU pentru a cere Statelor Unite să „respecte deplin imunitatea preşedintelui Nicolas Maduro şi a Primei Doamne Cilia Flores, precum şi eliberarea imediată şi revenirea lor” în Venezuela.

Te-ar mai putea interesa și
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte critic cu investiția în reactoare mici de la Doicești
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că în data de 11.09.2026 s-a desfășurat la sediul său din Bulevardul Iancu......
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed să crească dobânda cheie
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed ...
Indicele preţurilor de consum în SUA a accelerat în august, pe fondul majorării costului motorinei, consolidând aşteptările ...
Guvernul francez abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar pentru acest an, în condițiile în care economia va crește sub așteptări
Guvernul francez abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar pentru acest an, în condițiile în care economia ...
Economia Franţei va creşte anul acesta mai puţin decât se estima, iar Guvernul va rata ţinta de reducere a deficitului ...
Răzvan Coman, președintele ACA: România nu mai exportă miere din 2022 din cauza concurenței din China și Ucraina. Cum încearcă est-europenii să vândă ceva miere în Vest, Ucraina scade şi mai mult preţul
Răzvan Coman, președintele ACA: România nu mai exportă miere din 2022 din cauza concurenței din China și Ucraina. Cum ...
Producţia de miere a României anul acesta o putem plasa sub jumătate dintr-un an obişnuit, cu un număr normal de familii ...