Consumul de energie electrică al Bucureștiului a crescut cu aproape 50% azi, pe fondul gerului și al defecțiunilor din rețeaua de termoficare

Consumul de energie electrică al Capitalei a fost, în dimineața acestei zile, cu 48% mai mare decât acum o săptămână, potrivit datelor firmei de distribuție Rețele Electrice, comunicate la solicitarea noastră.
Mihai Nicuţ - mar, 13 ian. 2026, 14:32
Consumul de energie electrică al Bucureștiului a crescut cu aproape 50% azi, pe fondul gerului și al defecțiunilor din rețeaua de termoficare

“În dimineața acestei zile, în condițiile unei temperaturi de –12°C, consumul de energie electrică înregistrat la ora 9:00 pentru municipiul București și județul Ilfov a fost de 1.330 MWh, în creștere cu 48% față de aceeași zi de marți a săptămânii trecute, evoluție determinată de utilizarea sporită a echipamentelor electrice pentru încălzire și de creșterea generală a necesarului de consum în sezonul rece”, a transmis Rețele Electrice, firma de distribuție a energiei electrice din zona București-Ilfov parte a grupului PPC, la solicitarea noastră.

Consumul de energie electrică la nivel național a crescut la valori record pentru ultimul an, de peste 9.000 MW instantaneu în vîrful de seară.

În București, o presiune suplimentară este și faptul că sistemul de distribuție de energie termică funcționează foarte prost în aceste zile, cu cel puțin o treime dintre toate blocurile racordate la sistemul centralizat care primesc căldură și apă caldă sub parametri, dintr-un motiv care ține de deficiența sistemului – se pierde foarte multă apă fierbinte, iar debitele nu pot fi mărite.

În aceste condiții, bucureștenii folosesc aparate electrice pentru a se încălzi sau a-și încălzi apa.

Chiar dacă există presiune pe rețea, pentru echipamentele electrice este de preferat să se întâmple asta iarna, când este frig, și nu vara, când este caniculă – atunci consumul creștre masiv în București din cauza aerului condiționat. Motivul este simplu: frigul răcește instalațiile, ceea ce este preferabil situației din zilele caniculare, când presiunea pe echipamente crește din cauza temperaturilor mari.

Reșele Electrice România administrează rețeaua electrică de distribuție din București și din zece județe din țară, adică 134.000 km de linii electrice și peste 25.000 de puncte de alimentare și posturi de transformare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...