Alba-neagra la Transgaz cu gazoductul Giurgiu-Ruse. Tot firma care n-a fost în stare să-l facă până acum îl va termina

Firul 1 al gazoductului Giurgiu - Ruse va fi funcţional la sfârşitul acestui an, iar România, în teorie, ar putea începe exporturile de gaze către Bulgaria. Lucrările de subtraversare a Dunării vor fi efectuate tot de firma care le abandonase în vară şi care a renunţat la contractul pe Firul 2, pentru că s-a declarat în imposibilitatea tehnică şi financiară de a le efectua.
Economica.net - mie, 29 oct. 2014, 22:07
Alba-neagra la Transgaz cu gazoductul Giurgiu-Ruse. Tot firma care n-a fost în stare să-l facă până acum îl va termina

Conducta Giurgiu-Ruse, firul 1, are termenul estimat de finalizare 31 decembrie 2014, potrivit reprezentanţilor Transgaz. Îl va finaliza aceeaşi firmă care lucrează din 2012 la acest interconector, şi despre care administratorii Transgaz spuneau, în raportul pe primul semestru 2014, că nu are capacitatea tehnică şi financiară de a duce la bun sfârşit lucrarea. Prin urmare, contractul cu Cala S.A Mureş a şi fost reziliat. „Conducta principală firul F1, lucrările sunt în curs de desfăşurare cu acelaşi constructor. Termen estimat de finalizare 31.12.2014”, spun însă reprezentanţii Transgaz răspunzând la o solicitare ECONOMICA.NET.

Directorul Transgaz Petru Văduva aduce lămuriri cu privire la această situaţie. Oficialul precizează că Transgaz a reziliat contractul cu Cala  S.A. doar pe firul F2 , conducta de rezervă, pentru că firma mureşeană şi-a exprimat imposibilitatea de aduce la bun sfârşit proiectul.

„S-au păcălit când au licitat. Ne-au spus că nu pot duce la bun sfârşit F2, pentru că ar intra în faliment. Probleme cu această firmă am avut şi la F1, dar am pus presiune pe ei, au găsit finanţare la bancă şi au reînceput lucrările. F1 se va finaliza până la sfârşitul anului, pe F2 suntem în proces de scoatere la licitaţie a lucrărilor. Estimăm că, pe acest fir, vom termina lucrările la sfârşitul anului viitor ”, explică Văduva. Potrivit acestuia, în iunie, s-a pus problema ca Transgaz să rezilieze contractul cu Cala pe ambele fire ale gazoductului Giurgiu-Ruse, pentru că firma mureşeană nu-şi făcea treaba. Ar fi fost însă dificil, pentru că Transgaz risca să plătească daune-interese condiderabile, dar mai ales pentru că licitarea secţiunii de conductă rămasăd e construit ar fi durat 5-luni, apoi alte 5-6 luni ar fi durat subtraversarea Dunării. Or România, prin Transgaz, s-a angajat în faţa UE, finanţatorul acestui proiect, să termine lucrările până la sfârşitul acestui an.

Firma Cala din Mureş are ca obiect de activitate forajele orizontale, lucrările de subtraversare şi reabilitări conducte. Compania este deţinută de familia Boca, Daniel Ioan Boca fiind administrator. Anul trecut, compania a realizat o cifră de afaceri de 34 de milioane de lei şi o pierdere de peste 1 milion de lei. Firma are 112 angajaţi.

Gazoductul Giurgiu-Ruse ar fi trebuit finalizat încă din octombrie 2013, dar a întâmpinat numeroase probleme, după cum ECONOMICA.NET  a mai relatat aici.

Din i ianuarie, teoretic, România ar putea, pentru prima dată în istorie, să exporte fizic gaze, în limita a 10.000 de metri cubi orari.  Ţara noastră mai are două interconectoare cu Ungaria şi Moldova, însă ambele sunt nefuncţionale. Pentru a realiza exporturi în Ungaria, Transgaz are nevoie de staţii de comprimare care să egalizeze presiunea din conductele româneşti cu cele ungureşti, dar şi de o conductă magistrală care să transporte gazul în ţara vecină. În acest sens compania vrea să acceseze fonduri europene nerambursabile. Luând în calcul accesarea fondurilor, licitaţia pentru construcţia staţiilor şi a conductei, plus realizarea lor efectivă, reprezentnaţii Transgaz estimează că, mai devreme de 2019, nu se vor putea face exporturi către Vest.

Pe direcţia Moldova, s-ar putea exporta gaze însă moldovenii nu au realizat infrastructura de transport până la Chişinău. Astfel, gazoductul Iaşi-Ungheni nu poate fi folosit decât pentru alimentarea a câteva zeci de mii de basarabeni de lângă graniţă.

Comisia Europeană cere constant României să nu pună bariere exportului de gaze. În iunie, a fost chiar declanşată procedura de infrigement împotriva României, închisă însă zilele trecute, ţara noastră evitând la mustaţă aducerea sa în faţa Curţii Europene de Justiţie.

România are un consum anual de 11,5 miliarde de metri cubi de gaze, din care 10,5 miliarde reprezintă producţia locală. Ţara noastră va beneficia încă şi de mai multe gaze din 2019, când Petrom estimează că va începe exploatarea comercială a rezervelor din platoul continental al Mării Negre.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Majorarea taxelor şi impozitelor locale în 2025, drumul pentru cartierul Greenfield şi alte proiecte, în şedinţa CGMB de azi
Bucureşti – Majorarea taxelor şi impozitelor locale în 2025, drumul pentru cartierul Greenfield şi alte proiecte, ...
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă luni, de la ora 11,00, printre proiectele de pe ordinea de zi numărându-se cele privind microciparea şi sterilizarea gratuită a......
Ghid de completare a declaraţiei unice de către persoanele fizice care au doar venituri extrasalariale pentru care s-au reţinut la sursă contribuţiile la două niveluri ale salariului minim
Ghid de completare a declaraţiei unice de către persoanele fizice care au doar venituri extrasalariale pentru care s-au ...
Persoanele fizice care au avut doar venituri din drepturi de proprietate intelectuală dintr-o singură sursă în anul 2023, ...
Tobias Matter, șeful Centrului de Inginerie Bosch din Cluj: Ceea ce dezvoltăm aici puteți găsi în majoritatea mașinilor aflate pe șosele
Tobias Matter, șeful Centrului de Inginerie Bosch din Cluj: Ceea ce dezvoltăm aici puteți găsi în majoritatea mașinilor ...
Într-un interviu acordat Economica.net cu ocazia finalizării celei de a doua faze de construcție a Centrului de Inginerie ...
Cum procedează slovacii și irlandezii cu ambalajele cu garanție. Slovacia a implementat un sistem similar cu SGR  în 10 luni, iar în Irlanda s-a ținut cont de situația numeroaselor puburi
Cum procedează slovacii și irlandezii cu ambalajele cu garanție. Slovacia a implementat un sistem similar cu SGR în ...
Economica a stat de vorbă cu doi reprezentanți ai companiilor care administrează sisteme de garanție-returnare în Slovacia ...