Producătorul BICO prelungește cu trei ani termenul de realizare a unei fabrici cu bani din PNRR

BICO Industries, producător de plasă din fibra de sticlă pentru termosisteme, prelungește cu trei ani termenul de realizare a unei fabrici cu fonduri PNRR.
Andrada Ghira - J, 15 ian. 2026, 15:16
Producătorul BICO prelungește cu trei ani termenul de realizare a unei fabrici cu bani din PNRR

Roca Industry Holdingrock1 S.A. (BVB:ROC1) a anunțat pe Bursa de la București că perioada de implementare a unei fabrici pentru reciclarea deșeurilor din fibră de sticlă rezultate din activitatea actuală a BICO Industries, din care deține 60%, a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2029.

Inițial, termenul de implementare a fost 30 iunie 2026.

Compania anunțase în aprilie anul trecut o investiție de 7,6 milioane de euro într-o fabrică de producție material nețesut din fibră de sticlă prin reciclarea deșeurilor de fibră de sticlă.

60% din valoarea investiției, adică 22,6 milioane de lei ( 4,5 milioane de euro) provin din fonduri nerambursabile prin PNRR.

„Prelungirea termenului de implementare a fost aprobată ca urmare a semnării unui act adițional la contractul de finanțare nerambursabilă încheiat între BICO și Administrația Fondurilor pentru Mediu (AFM)”, se arată în anunțul remis Bursei.

Planul de investiții anunțat anul trecut vizează construirea și dotarea unei fabrici de producție a materialului nețesut din fibră de sticlă prin reciclarea deșeurilor de fibră de sticlă rezultate atât din activitatea actuală a BICO, cât și prin colectarea din piață.

Cu o capacitate de producție instalată de peste 43 milioane m²/an, BICO Industries este un important producător național de plasă din fibra de sticlă pentru termosisteme și unul dintre cei mai importanți producători la nivel european.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitutdini de peste 2.000 de metri
Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitutdini de peste 2.000 de metri
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare de vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării şi ninsori la altitudini de peste 2.000 de metri, dar şi un Cod......
FOTO Primul stadion exclusiv verde din România. Construcții Erbașu prezintă progresul lucrărilor la arena unui mare oraș din România
FOTO Primul stadion exclusiv verde din România. Construcții Erbașu prezintă progresul lucrărilor la arena unui mare ...
Lucrările la stadionul "Nicolae Dobrin" din Pitești avansează, potrivit informațiilor transmise de compania Construcții ...
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan pentru întârzierile la plata fondurilor europene
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan ...
Mihai Alexandru Ghigiu, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, anunță că va dispune ...
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Turkish Airlines (THY) a semnat un memorandum de înțelegere cu producătorul de motoare de aviație CFM International pentru ...