Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major la regenerabile

Secretara de stat în Ministerul moldovean al Energiei, Cristina Pereteatcu, preşedinta grupului de lucru pentru Capitolul 15 "Energie", a prezentat progresele Republicii Moldova în domeniul energetic în cadrul celei de-a 8-a reuniuni a Subcomitetului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, desfăşurată în contextul Clusterului III - Energie, Transport, Mediu, Acţiuni Climatice şi Protecţie Civilă, relatează joi Ziarul Naţional din Chişinău.
AGERPRES - J, 15 ian. 2026, 20:08
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major la regenerabile

La reuniune au participat reprezentanţi ai Ministerului Energiei, Biroului pentru Integrare Europeană, Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Ministerului Mediului, precum şi ai instituţiilor europene. Discuţia a fost prezidată, din partea Republicii Moldova, de şeful Biroului pentru Integrare Europeană, Ghenadie Marian.

În cadrul reuniunii au fost analizate în detaliu progresele înregistrate de Republica Moldova în implementarea angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere RM-UE/DCFTA. Accentul a fost pus pe reformele structurale din sectorul energetic. A fost subliniat faptul că Republica Moldova a finalizat, în decembrie 2025, transpunerea Pachetului UE privind integrarea pieţei energiei electrice, inclusiv prin adoptarea noului cadru legislativ şi a deciziilor ANRE, consolidând astfel baza juridică pentru o piaţă modernă şi competitivă.

Un moment important al reuniunii l-a constituit prezentarea lansării pieţelor de energie electrică: Piaţa pentru Ziua Următoare, Piaţa Intrazilnică şi Piaţa de Echilibrare. Aceste mecanisme sunt elemente-cheie pentru liberalizarea pieţei, formarea transparentă a preţurilor şi integrarea regională a sistemului electroenergetic. Totodată, au fost discutate măsurile pentru eliminarea treptată a preţurilor reglementate, în conformitate cu noua Lege a energiei electrice. Procesul va începe din anul 2027 pentru anumite categorii de consumatori, fiind prevăzute etape clare de tranziţie şi măsuri de protecţie pentru consumatorii vulnerabili.

Pe componenta de infrastructură, au fost prezentate evoluţiile proiectelor strategice de interconectare electrică. Pentru linia Chişinău-Vulcăneşti, lucrările au ajuns în faza de testare a liniei, marcând apropierea de punerea în funcţiune. În acelaşi timp, proiectul Bălţi-Suceava se află în faza de evaluare a ofertelor, ceea ce va permite demararea lucrărilor după finalizarea procedurilor de achiziţii. A fost abordat şi proiectul Străşeni-Gutinaş, a treia interconexiune majoră cu România, finanţată integral de Guvernul Statelor Unite ale Americii, cu un buget de 130 de milioane de dolari, care va spori semnificativ securitatea energetică şi capacitatea de integrare în piaţa regională.

În domeniul gazelor naturale, discuţiile s-au axat pe utilizarea Coridorului Transbalcanic, pe introducerea de noi produse de capacitate transfrontalieră şi pe consolidarea cooperării regionale pentru asigurarea securităţii aprovizionării. Au fost evidenţiate eforturile de facilitare a fluxurilor reversibile şi de aplicare a unor reduceri tarifare, măsuri care sporesc flexibilitatea sistemului şi diversifică sursele de aprovizionare cu gaze.

Au fost prezentate şi progresele înregistrate în domeniul energiilor regenerabile. Republica Moldova a intrat în anul 2026 cu o capacitate instalată de aproape 1000 MW din surse regenerabile, cu proiecte în curs de dezvoltare şi investiţii noi. Tendinţele sunt clare de creştere, obiectivul fiind atingerea unei ponderi de minimum 30% energie regenerabilă în consumul intern de electricitate până în 2030, ceea ce va contribui la tranziţia energetică verde şi la reducerea dependenţei de sursele convenţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Energia din România – Ce s-a întâmplat cu producţia şi consumul de energie (date oficiale)
Energia din România – Ce s-a întâmplat cu producţia şi consumul de energie (date oficiale)
Producţia de energie a României a scăzut cu 2,9%, în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2025, în timp ce consumul final de energie electrică s-a diminuat cu......
Tronul Crizantemei rămâne interzis femeilor – Japonia a revizuit legea succesiunii imperiale, dar interdicţia pentru femei rămâne. Când se va încheia linia imperială
Tronul Crizantemei rămâne interzis femeilor – Japonia a revizuit legea succesiunii imperiale, dar interdicţia pentru ...
Parlamentul japonez a adoptat vineri o revizuire a legii succesiunii imperiale, dar a menţinut interdicţia ca tronul să-i ...
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România care deține companiile care operează ...
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Visual Fan, prin divizia sa Allview Energy, anunță semnarea oficială a două contracte strategice pentru dezvoltarea proiectului ...