Ce s-a întâmplat cu salariul mediu net, la sfârșitul anului trecut. Cui i-a scăzut leafa şi unde au fost creşteri – date INS noiembrie 2025

Salariul mediu brut, în România, a crescut cu 2,4%, la 9.371 lei, în luna noiembrie din 2025 faţă de octombrie, în timp ce valoarea netă a câştigului salarial s-a majorat cu cu 2,2%, la 5.615 lei, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.
AGERPRES - vin, 16 ian. 2026, 09:52
Ce s-a întâmplat cu salariul mediu net, la sfârșitul anului trecut. Cui i-a scăzut leafa şi unde au fost creşteri - date INS noiembrie 2025

Conform statisticii oficiale, în noiembrie 2025, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna anterioară, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), scrie Agerpres.

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 au fost de 15,7% – în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a., respectiv de 14,4% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor.

Pe de altă parte, scăderile câştigului salarial mediu net, faţă de luna octombrie 2025, au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). În plus, diminuările au avut la bază nerealizările de producţie ori de încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).

Astfel, scăderi semnificative ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în transporturi aeriene, cu 4%, respectiv în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, tranzacţii imobiliare, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, industria metalurgică, cu procente cuprinse între 0,5% şi 3%.

Potrivit sursei citate, în sectorul bugetar s-au raportat creşteri ale câştigului salarial mediu net, în noiembrie 2025, comparativ cu luna precedentă, în învăţământ (+1,1%, ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice) şi în sănătate şi asistenţă socială (+0,4%). În schimb, în administraţia publică, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor, de la o lună la alta, cu 0,1%.

Te-ar mai putea interesa și
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii merg înghesuiți ca sardelele
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii ...
Retragerea din circulație a șapte trenuri de metrou CAF de pe Magistrala M2 Tudor Arghezi - Pipera, cunoscută ca "Magistrala Corporatiștilor", stârnește nemulțumirea unor călători. Liderul......
Începe selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica
Începe selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica
Ministerul Energiei, acționatul majoritar al Hidroelectrica a cerut convocarea Adunării Generale a Acționarilor, care ...
Sorin Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. PSD nu va susține un guvern tehnocrat
Sorin Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. PSD nu va susține un guvern tehnocrat
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Constanţa, că speră ca în zilele următoare să se găsească ...
Banca austriacă Kommunalkredit refinanțează cu 50,6 milioane de euro funcționarea parcului eolian de la Ruginoasa, din județul Iași, aparținând celui mai bogat om din Ucraina
Banca austriacă Kommunalkredit refinanțează cu 50,6 milioane de euro funcționarea parcului eolian de la Ruginoasa, din ...
Kommunalkredit Austria AG a acfordat un împrumut în valoare de 50.630.000 de euro pentru refinanțarea parcului eolian ...