Cel mai bun an pentru turismul din UE – date Eurostat 2025

Numărul estimat al nopţilor petrecute în unităţile de cazare turistică din Uniunea Europeană a ajuns la 3,08 miliarde în 2025, fiind cel mai bun an pentru turismul din blocul comunitar, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
AGERPRES - vin, 16 ian. 2026, 14:46
Cel mai bun an pentru turismul din UE - date Eurostat 2025

Datele indică un avans de 2%, sau 61,5 milioane, comparativ cu 2024, scrie Agerpres.

În 2025, comparativ cu 2024, numărul nopţilor petrecute în unităţile de cazare turistică a crescut în aproape toate statele membre UE, scăderi reduse înregistrându-se în Romania (1%) şi Irlanda (2%). Cea mai mare creştere a fost în Malta (10%), Polonia (7%) şi Letonia (6%).

Majorarea numărului de nopţi a fost determinată în special de creşterea numărului nopţilor vizitatorilor internaţionali (46,1 milioane), în timp ce numărul nopţilor petrecute de oaspeţii interni a crescut într-un ritm mai lent (15,4 milioane). Per total, numărul nopţilor petrecute în unităţile de cazare turistică din Uniunea Europeană a fost relativ echilibrat între vizitatorii internaţionali (49%) şi oaspeţii interni (51%).

Aproape două treimi (63%) din totalul nopţilor petrecute de turişti în Uniunea Europeană au fost în hoteluri şi structuri de cazare similare, 24% în facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată, cum ar fi apartamentele închiriate, şi 13% în campinguri.

Te-ar mai putea interesa și
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul guvernului italian, relatează Reuters şi Ansa....
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Reţeaua de televiziune americană CNN a anunţat joi un acord cu compania de tehnologie Google pentru a integra tehnologii ...
De ce promoțiile au devenit un instrument important în economia platformelor digitale
De ce promoțiile au devenit un instrument important în economia platformelor digitale
Promoțiile au devenit o componentă importantă a economiei digitale, fiind prezente în magazine online, aplicații de ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile montane. Explicațiile ANMAP
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile ...
Agentia Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) transmite informații despre stadiul procedurii de mediu pentru ...