Un Mercedes în valoare de 150.000 de lei căutat de autoritățile italiene a fost găsit la Corabia de polițiștii de frontieră

Un autoturism în valoare de 150.000 de lei, căutat de autorităţile din Italia, a fost descoperit de către poliţiştii de frontieră din Corabia, în urma unui control în trafic, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 17 ian. 2026, 14:23
Un Mercedes în valoare de 150.000 de lei căutat de autoritățile italiene a fost găsit la Corabia de polițiștii de frontieră

Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliţiei de Frontieră Corabia, autoturismul, condus de un cetăţean bulgar, care se deplasa pe direcţia Caracal – Corabia, a fost oprit în data de 16 ianuarie de către poliţiştii de frontieră, în cadrul unei acţiuni de control pe DN54.

„În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că vehiculul figura în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autorităţile din Italia. Drept urmare, autoturismul în valoare de 150.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul sectorului, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale care se impun”, a transmis Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.

Sursa foto: Politiadefrontiera.ro

Te-ar mai putea interesa și
Israel – Rezultatul alegerilor nu e pus sub semnul întrebării de suspiciunile de fraudă, susţine preşedintele comisiei electorale
Israel – Rezultatul alegerilor nu e pus sub semnul întrebării de suspiciunile de fraudă, susţine preşedintele ...
Rezultatele alegerilor legislative, care au adus progrese pentru două partide arabe, nu vor fi puse sub semnul întrebării de suspiciunile de nereguli, a afirmat duminică preşedintele comisiei......
Formula 1 Cel mai tânăr campion mondial din istorie. Kimi Antonelli a cucerit titlul
Formula 1 Cel mai tânăr campion mondial din istorie. Kimi Antonelli a cucerit titlul
Italianul Kimi Antonelli (Mercedes) a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1, după ce s-a clasat ...
LaDoiPași Extra, lanțul de magazine operate direct de nemții de la Metro, se îndreaptă spre pragul de 90 de magazine și primește bani de la grup
LaDoiPași Extra, lanțul de magazine operate direct de nemții de la Metro, se îndreaptă spre pragul de 90 de magazine ...
Metro Convenience Romania SRL, compania controlată de grupul german Metro care operează direct lanțul de magazine de proximitate ...
Mugur Pantaia, directorul gigantului HP în România: Suntem o excepție de la valul de disponibilizări din IT. Bucureștiul are prioritate pentru investițiile grupului
Mugur Pantaia, directorul gigantului HP în România: Suntem o excepție de la valul de disponibilizări din IT. Bucureștiul ...
În timp ce mai multe companii din industria IT au anunțat disponibilizări, HP Inc. România a reușit să își mențină ...