Ilie Bolojan: Cel mai important capitol de investiţii anul acesta este să absorbim cele zece miliarde de euro din PNRR, să nu pierdem banii care sunt sub formă de grant

Guvernul îşi propune să absoarbă în acest an cele zece miliarde de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a declarat, sâmbătă, la Botoşani, premierul Ilie Bolojan, transmite Agerpres.
Economica.net - S, 17 ian. 2026, 16:24
Ilie Bolojan: Cel mai important capitol de investiţii anul acesta este să absorbim cele zece miliarde de euro din PNRR, să nu pierdem banii care sunt sub formă de grant

El a spus, la finalul unei întâlniri cu primarii din judeţul Botoşani, că absorbţia fondurilor din PNRR reprezintă „cel mai important capitol de investiţii”.

„Pentru România, cel mai important capitol de investiţii anul acesta este să absorbim cele zece miliarde de euro din PNRR pentru care trebuie finalizată absorbţia până în august, în aşa fel încât să nu pierdem banii care sunt sub formă de grant, iar contractele care sunt sub formă de împrumut să aibă finalitate”, a precizat Bolojan.

Totodată, şeful Executivului a arătat că a discutat cu primarii din Botoşani despre planurile de extindere a infrastructurii mari.

„Am abordat atât proiectele mari, care ţin de infrastructura conectivă a zonei de nord-est a României la reţeaua de autostrăzi şi faptul că alaltăieri Comisia Europeană a aprobat Programul SAFE (Security Action for Europe) pentru România, care cuprinde şi 4,3 miliarde de euro pentru cele două capete de autostradă, care vor rezolva problema conectării mari a acestei regiuni înspre Bucureşti. Este un lucru foarte important. Am discutat despre planurile de extindere a infrastructurii mari şi, de asemenea, despre problemele care ţin de administraţie. Asta înseamnă aspecte care ţin de proiectele de investiţii, cele Anghel Saligny şi cele din PNRR”, a adăugat premierul.

Ilie Bolojan a menţionat că a discutat cu administraţia locală din Botoşani şi subiecte legate de reducerea numărului de posturi din primării şi despre majorarea taxelor şi impozitelor.

„Am discutat despre măsurile care au fost luate în ultima perioadă privitoare la reducerile din administraţia locală, taxele locale şi alte probleme care ţin de blocaje în administraţie şi de măsuri prin care Guvernul poate să susţină buna funcţionare a administraţiei. De asemenea, unul dintre aspectele discutate a fost un posibil proiect pentru viitoarea perioadă de finanţare, de susţinere după modelul Regiunii de sud-est a unui proiect de investiţii teritoriale integrate în aşa fel încât zona de nord-est a României să beneficieze de investiţii suplimentare care să creeze condiţii de dezvoltare”, a mai spus Ilie Bolojan.

La discuţii au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean, Valeriu Iftime, prefectul Raluca Curelariu, dar şi mai mulţi şefi de instituţii publice deconcentrate.

Te-ar mai putea interesa și
Mugur Pantaia, directorul gigantului HP în România: Suntem o excepție de la valul de disponibilizări din IT. Bucureștiul are prioritate pentru investițiile grupului
Mugur Pantaia, directorul gigantului HP în România: Suntem o excepție de la valul de disponibilizări din IT. Bucureștiul ...
În timp ce mai multe companii din industria IT au anunțat disponibilizări, HP Inc. România a reușit să își mențină relativ stabil numărul de angajați, iar operațiunile din București......
CEO Sameday: Livrările de la magazinele românești și din UE au crescut după introducerea ”taxei Temu”
CEO Sameday: Livrările de la magazinele românești și din UE au crescut după introducerea ”taxei Temu”
Livrările Sameday pentru magazinele online românești și europene au crescut cu aproximativ 10% față de anul trecut, ...
Despăgubiri pentru creditele raportate la ROBOR: ce prevede proiectul de lege, poziția BNR, ce pot face consumatorii și care este rolul unui avocat
Despăgubiri pentru creditele raportate la ROBOR: ce prevede proiectul de lege, poziția BNR, ce pot face consumatorii și ...
Investigația privind stabilirea indicelui ROBOR a readus în atenție impactul acestuia asupra costului creditelor cu dobândă ...
Hidroelectrica intră în iarnă cu lacurile pline sub 50%, printre cele mai mici niveluri din ultimele trei decenii
Hidroelectrica intră în iarnă cu lacurile pline sub 50%, printre cele mai mici niveluri din ultimele trei decenii
Pe fondul debitului mic al Dunării, care a afectat și propria sa producție de energie pe lângă oprirea ambelor unități ...