China – Una dintre cele mai slabe perioade din ultimele decenii: creştere economică de doar 5%, în 2025

China a înregistrat anul trecut o creştere economică de 5%, una dintre cele mai slabe din ultimele decenii, deşi în conformitate cu obiectivele stabilite de liderii săi, indică datele oficiale publicate luni, notează AFP.
AGERPRES - lun, 19 ian. 2026, 07:04
China - Una dintre cele mai slabe perioade din ultimele decenii: creştere economică de doar 5%, în 2025

A doua economie mondială a înregistrat o creştere de 4,5% în trimestrul al patrulea al anului 2025. Această cifră este în linie cu aşteptările experţilor, dar reflectă o încetinire semnificativă la sfârşitul anului, scrie Agerpres.

Liderii stabiliseră o ţintă de creştere de „aproximativ 5%” pentru 2025, după o creştere de 5% în 2024.

Economia chineză continuă să se confrunte cu o serie de provocări, printre care un consum persistent lent al gospodăriilor şi o criză continuă în sectorul imobiliar.

Vânzările cu amănuntul au crescut astfel în decembrie în cel mai lent ritm din aproape trei ani şi de la ridicarea restricţiilor legate de COVID-19.

Indicator cheie al consumului, vânzările au crescut în decembrie cu 0,9% pe un an, conform datelor Biroului Naţional de Statistică.

În ce priveşte producţia industrială, aceasta a progresat cu 5,2% în decembrie, o scădere faţă de creşterea de 5,8% înregistrată în 2024.

Te-ar mai putea interesa și
Volkswagen suspendă dezvoltarea modelului electric Golf, pe fondul reducerilor de costuri
Volkswagen suspendă dezvoltarea modelului electric Golf, pe fondul reducerilor de costuri
Volkswagen a decis să suspende temporar lucrările de dezvoltare a viitorului model electric ID. Golf la sediul său central din Wolfsburg, în cadrul programului amplu de reducere a costurilor,......
Ministrul Muncii, despre noua lege a salarizării publice: Negocierile trebuie reluate la începutul anului viitor
Ministrul Muncii, despre noua lege a salarizării publice: Negocierile trebuie reluate la începutul anului viitor
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat sâmbătă că, pe legea salarizării, negocierile trebuie reluate la începutul ...
Stella Li (BYD): Putem ajuta România să-și electrifice autobuzele și camioanele, pe lângă încărcarea rapidă Flash Charging
Stella Li (BYD): Putem ajuta România să-și electrifice autobuzele și camioanele, pe lângă încărcarea rapidă Flash ...
Aflată pentru prima dată în vizită în România, Stella Li, vicepreședinte BYD care are în subordine extinderea mărcii ...
Când nu e soare, vântul ajută sistemul energetic. Eolienele au fost prima sursă de energie a țării jumătate din timp în ultimele două săptămâni
Când nu e soare, vântul ajută sistemul energetic. Eolienele au fost prima sursă de energie a țării jumătate din timp ...
Pe fondul situații dificile a Sistemului Energtic Național, aportul vântului a devenit foarte important în această perioadă ...