Președintele Bulgariei Rumen Radev a demisionat

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, va demisiona, a declarat el luni, într-un discurs, alimentând speculaţiile larg răspândite potrivit cărora îşi va înfiinţa propriul partid politic, după ce ultimul guvern a demisionat luna trecută, relatează Reuters.
AGERPRES - lun, 19 ian. 2026, 19:36
Președintele Bulgariei Rumen Radev a demisionat

Într-un discurs televizat adresat naţiunii, luni, Rumen Radev a declarat că acesta este „ultimul său discurs în calitate de preşedinte” al Bulgariei, a transmis BTA.

El a declarat că îşi va depune marţi demisia din funcţia de şef al statului şi şi-a exprimat convingerea că vicepreşedinta Iliana Iotova va fi un preşedinte interimar demn.

Potrivit articolului 97 din Constituţie, preşedintele republicii îşi poate înainta demisia Curţii Constituţionale înainte de expirarea mandatului. În acest caz, vicepreşedintele trebuie să preia funcţia de preşedinte pentru restul duratei mandatului.

Într-un termen stabilit la propria discreţie, Curtea Constituţională trebuie să decidă dacă preşedintele a demisionat din proprie voinţă. Dacă aceasta este concluzia, mandatul preşedintelui încetează, iar vicepreşedintele îi va lua locul.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate la plată
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 34,35 de milioane de euro pentru beneficiarii programelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în săptămâna 7 - 11 septembrie, şi a......
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
Alstom și TransPennine Express semnează contracte în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru primele trenuri electrice ...
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte critic cu investiția în reactoare mici de la Doicești
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că ...
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed să crească dobânda cheie
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed ...
Indicele preţurilor de consum în SUA a accelerat în august, pe fondul majorării costului motorinei, consolidând aşteptările ...