China confirmă primirea invitaţiei din partea SUA pentru a participa la Consiliul pentru Pace în Gaza

China a confirmat marţi că a primit din partea Statelor Unite o invitaţie de a se alătura Consiliului pentru Pace în Gaza, iniţiativa preşedintelui american Donald Trump, deşi a evitat să clarifice dacă va accepta propunerea sau cui anume i s-ar adresa la nivelul conducerii chineze, informează EFE.
AGERPRES - mar, 20 ian. 2026, 13:56
China confirmă primirea invitaţiei din partea SUA pentru a participa la Consiliul pentru Pace în Gaza

La conferinţa de presă zilnică a Ministerului de Externe, purtătorul de cuvânt Guo Jiakun s-a limitat să menţioneze că Beijingul „a primit o invitaţie din partea părţii americane”, fără a oferi mai multe detalii despre conţinutul propunerii sau despre paşii pe care i-ar putea face Beijingul în continuare, scrie Agerpres.

Întrebat în mod expres dacă China intenţionează să accepte invitaţia, Guo a reiterat că nu deţine informaţii suplimentare şi că orice noutate va fi comunicată „la timpul potrivit”.

Purtătorul de cuvânt nu a precizat nici dacă invitaţia este personalizată, după ce preşedintele Trump a afirmat că a trimis invitaţii mai multor lideri de pe mapamond pentru a face parte din acest organism.

Consiliul pentru Pace este o iniţiativă promovată de Casa Albă pentru a supraveghea aplicarea planului în 20 de puncte al preşedintelui Trump cu scopul declarat de a pune capăt războiului dintre Israel şi Hamas.

Potrivit Washingtonului, organul beneficiază de aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, deşi propunerea a stârnit reticenţă în unele ţări din cauza riscului de a deveni un mecanism paralel sistemului multilateral al ONU.

În ultimele zile, mai multe state au confirmat dacă acceptă sau resping invitaţia. Israelul a recunoscut că a primit-o, în timp ce Marocul a anunţat aderarea sa ca membru fondator.

Franţa a exclus participarea la acest format în condiţiile actuale, considerând că iniţiativa ridică probleme fundamentale privind respectarea principiilor şi a structurii ONU.

Casa Albă a menţionat că acest Consiliu va fi prezidat de preşedintele Donald Trump şi că va avea un Consiliu Executiv format din personalităţi din anturajul politic şi de afaceri al liderului american.

Între timp, China şi-a afirmat în mai multe rânduri sprijinul pentru o soluţie politică bazată pe încetarea focului, dialog şi crearea unui stat palestinian independent, care să convieţuiască în pace cu Israelul, în conformitate cu rezoluţiile relevante ale ONU.

Te-ar mai putea interesa și
GRAMPET anunță finalizarea modernizării a 18 locomotive și a 40 de vagoane prin PNRR
GRAMPET anunță finalizarea modernizării a 18 locomotive și a 40 de vagoane prin PNRR
Noi pași importanți au fost realizați de GRAMPET în cadrul proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), informează grupul feroviar controlat de Gruia Stoica....
Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost prelungită până la sfârşitul anului 2020. Lista produselor
Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost prelungită până la sfârşitul anului 2020. Lista produselor
E oficial. Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază a fost prelungită până la sfârşitul anului 2026 ...
FOTO Sectorul din București care vrea să-și crească de peste patru ori rețeaua de infrastructură pentru biciclete
FOTO Sectorul din București care vrea să-și crească de peste patru ori rețeaua de infrastructură pentru biciclete
Primarul unui sector din București anunță miercuri că vrea să crească rețeaua de infrastructură pentru biciclete ...
Nouă ieftinire considerabilă a carburanților azi, în rețeaua Rompetrol. Prețurile coboară spre pragul de 9 lei/litru
Nouă ieftinire considerabilă a carburanților azi, în rețeaua Rompetrol. Prețurile coboară spre pragul de 9 lei/litru
Scăderile de preț din benzinării din ultimele zile continuă și azi. Rompetrol, unul dintre marile lanțuri de distribuție ...