Rusia anunţă că a prins un spion din Republica Moldova

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a capturat un agent al serviciilor de informaţii din Republica Moldova, potrivit unui comunicat emis joi de departamentul de presă al acestei instituţii, informează EFE.
AGERPRES - J, 22 ian. 2026, 10:11
Rusia anunţă că a prins un spion din Republica Moldova

„FSB al Federaţiei Ruse a dejucat activităţile ilegale ale unui agent al serviciilor de informaţii din Moldova”, se arată într-un comunicat citat de agenţia TASS.

Conform instituţiei, este vorba de un cetăţean rus care a ajuns la Moscova în decembrie anul trecut „pentru a îndeplini misiuni ale Serviciului de Informaţii şi Securitate al Moldovei împotriva securităţii Rusiei” şi care a fost reţinut de agenţi ai FSB, scrie Agerpres.

„În mijloacele de comunicare confiscate s-a găsit un schimb de mesaje cu un agent al serviciilor de informaţii din Moldova care confirmă aceste circumstanţe”, conform sursei citate.

Direcţia de investigaţii a FSB a deschis un dosar penal pe numele său pentru „cooperare clandestină cu un stat străin”, infracţiune pedepsită cu până la opt ani de închisoare, şi a impus măsura preventivă a arestului.

În acest moment inculpatul este interogat, conform FSB.

„Nu este primul caz în care serviciile de informaţii din Moldova, cu sprijin financiar din partea Occidentului, trimit agenţi în Rusia, în pofida probabilităţii mari de a fi expuşi”, se mai afirmă în comunicat.

Potrivit FSB, în mai 2025, la Moscova au fost arestaţi alţi doi agenţi, cetăţeni ai R. Moldova, care sosiseră în Rusia cu documente false pentru a desfăşura activităţi ilegale împotriva securităţii statului rus.

Relaţiile dintre Rusia şi R. Moldova, deteriorate după alegerea preşedintei pro-europene Maia Sandu, s-au agravat după declanşarea războiului din Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...