Noi reguli și amenzi pentru dezvoltatorii imobiliari: Ce trebuie să le spună clienților înainte de vânzarea locuinței

Autoritățile pregătesc noi reguli pentru dezvoltatorii imobiliari după ce au primit mai multe plângeri din partea consumatorilor. Aceștia vor trebui să ofere potențialilor cumpărători o fișă de informare care să cuprindă informații despre prize, faianță și alte finisaje, dar și despre cine a furnizat și produs materialele folosite la construcție și amenajare.
Andrada Ghira - J, 22 ian. 2026, 11:22
Noi reguli și amenzi pentru dezvoltatorii imobiliari: Ce trebuie să le spună clienților înainte de vânzarea locuinței

Dezvoltatorii vor fi obligați să informeze potențialii cumpărători, înainte de a semna promisiunile bilaterale de vânzare-cumpărare, despre toate caracteristicile esențiale ale locuinței, ca viitorul proprietar să poată lua o decizie pe baza unor informații reale, care pot fi verificate, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern pus în transparență decizională la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenorialului și Turismului și consultat de Economica.net.

Astfel, înainte de semnare, dezvoltatorii vor fi obligați să le ofere clienților o fișă de informare, care să conțină lista dotărilor, informații despre tipul obiectelor folosite, dar și cine sunt furnizorii și producătorii materialelor folosite în construcție.

Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) este instituția care va face verificările și dacă dezvoltatorii respectă sau nu aceste obligații de informare. În cazul în care dezvoltatorii nu respectă aceste obligații, ANPC poate aplica sancțiuni contravenționale.

Dezvoltatorii care vând locuințe fără această informare pot fi amendați cu 10.000 până la 50.000 lei.

Ce trebuie să conțină fișa de informare

  • lista dotărilor, finisajelor și echipamentelor care fac parte din livrarea standard a unității locative, precum și eventualele opțiuni suplimentare sau îmbunătățiri disponibile la cererea cumpărătorului: numărul și tipul prizelor și întrerupătoarelor, tipul tâmplăriei, obiectele sanitare montate, tipul pardoselilor și al faianței, aparatele de încălzire / răcire, sistemul de ventilație, corpurile de iluminat montate etc.;
  • specificațiile principale ale materialelor utilizate la structura de rezistență, instalații, tâmplărie, finisaje interioare și exterioare;
  • denumirea furnizorilor și a producătorilor principali ai materialelor, echipamentelor și produselor de construcții utilizate;
  • trimiterea la documentația tehnică care a stat la baza autorizației de construire, emisă conform Legii nr. 50/1991.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitutdini de peste 2.000 de metri
Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitutdini de peste 2.000 de metri
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare de vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării şi ninsori la altitudini de peste 2.000 de metri, dar şi un Cod......
FOTO Primul stadion exclusiv verde din România. Construcții Erbașu prezintă progresul lucrărilor la arena unui mare oraș din România
FOTO Primul stadion exclusiv verde din România. Construcții Erbașu prezintă progresul lucrărilor la arena unui mare ...
Lucrările la stadionul "Nicolae Dobrin" din Pitești avansează, potrivit informațiilor transmise de compania Construcții ...
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan pentru întârzierile la plata fondurilor europene
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan ...
Mihai Alexandru Ghigiu, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, anunță că va dispune ...
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Turkish Airlines (THY) a semnat un memorandum de înțelegere cu producătorul de motoare de aviație CFM International pentru ...