Top cinci cele mai mari contracte atribuite de Romgaz în 2014

 Primele cinci contracte ca valoarea atribuite de Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, anul acesta au o valoare totală de 209,5 milioane de lei (circa 48 mil. euro).
Economica.net - D, 02 nov. 2014, 18:10
Top cinci cele mai mari contracte atribuite de Romgaz în 2014

Chiar dacă, potrivit raportului semestrial, compania a avut cheltuieli cu investiţiile de 532,3 milioane de lei (119 milioane de euro), datele furnizate de companie arată că cele mai importante cinci contracte semnate anul acesta nu au ajuns nici măcar la 50 de milioane de euro.
 
Cel mai mare contract atribuit anul acesta de Romgaz are o valoare de 96,1 milioane de lei (circa 22 de milioane de euro) şi a fost câştigat de compania Prospecţiuni pentru lucrări în nordul Moldovei, centrul Munteniei şi Oltenia.

Al doilea cel mai mare contract atribuit de Romgaz este de 11 milioane de euro şi a fost câştigat de Silcotub Zalău pentru achiziţia de burlane de tubaj pentru sondele de gaze naturale.

Pe locul trei în topul celor mai mari contracte atribuite de Romgaz anul acesta se află unul câştigat de Lukoil România, al treilea cel mai mare jucător din piaţa locală a carburanţilor, care a avut o valoare de 6,5 milioane de euro.

 

Mai multe pe ZF.RO

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse ...
Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%, în urma adoptării unui pachet legislativ ce vizează simplificare şi predictibilitate pentru......
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, comasări şi reorganizări
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, ...
Atribuţiile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Companiei Naţionale de Investiţii ...
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Guvernul îşi propune să adopte, în primele 100 de zile de mandat, un pachet de măsuri pentru simplificarea accesării ...
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Guvernul îşi propune să sprijine minimum 10.000 de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) până la finalul actualei ...