Al șaselea tren regional PESA se îndreaptă către România. Măsurile luate pentru a nu fi vandalizate noile rame din Polonia

A șasea ramă din 62 de trenuri regionale PESA se află în drum către România, după ce ultimele două au ajuns în Gara Obor la finele săptămânii trecute, potrivit paginii de Facebook Trenuri Romania.
Ion Dobreanu - vin, 23 ian. 2026, 19:50
Al șaselea tren regional PESA se îndreaptă către România. Măsurile luate pentru a nu fi vandalizate noile rame din Polonia

pesa

FOTO: Ramele regionale PESA 4 și 5, în Gara Obor (sursa: Facebook Trenuri Romania)

Începând cu luna aceasta, ramele sunt oficial omologate pentru circulația pe rețeaua națională CFR, acestea urmând a fi puse în circulație în săptămânile următoare.

pesa

Trenurile regionale PESA livrate până acum fac parte din contractul de achiziție a 62 de rame electrice regionale, încheiat cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară la începutul anului 2024.

Tot cu același producător, ARF a încheiat un alt contract, de achiziție a 29 de rame InterRegio, pe aceeași platformă(PESA ELF.Eu / 655-5), configurația interiorului fiind însă diferită. Una din aceste rame a fost deja adusă în țară pentru teste, la CTF Făurei, urmând ca alte rame din acest tip(RE-IR 102) să sosească în luna martie a acestui an, scrie sursa citată.

Ramele PESA sunt formate din 3 module, cu o capacitate totală de 238 de pasageri. Scaunele sunt așezate în format 2 + 2, pe toată lungimea ramei, cu unele zone ce prezintă scaune rabatabile, specifice trenurilor Regio.

pesa

„Este de asemenea pentru prima dată în ultimii cel puțin 15 ani când Gara Obor este vizitată de material rulant nou, acest lucru fiind posibil din cauza supraaglomerării zonei București Grivița. Până la finalizarea probelor, cele 2 rame PESA vor fi staționate în acest perimetru, fiind de altfel și păzite pentru minimazarea șanselor de a fi vandalizate”, adaugă sursa citată.

Valoarea totală a proiectului pentru cele 62 de trenuri de scurt parcurs este 2,77 miliarde de lei (echivalent a 561 milioane de euro), finanțarea fiind asigurată prin Fondul pentru Modernizare (fonduri europene nerambursabile), iar cofinanțarea de la bugetul de stat, după cum urmează:

– Valoarea asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 2,3 miliarde de lei (470 milioane de euro);
– Valoarea asigurată de Beneficiar este de 450 milioane de lei (91 milioane de euro), din care 438 milioane de lei TVA.

Rutele pe care vor circula aceste trenuri sunt:
– București N – Ploiești S – Adjud, Iași – Pașcani – Suceava, Bacău – Pașcani;
– Brașov – Gheorgheni, Arad – Timișoara – Caransebeș, Huedin – Cluj – Bistrița;
– București N – Ploiești V – Brașov, București N – Roșiorii, București N – București Obor/Fundulea, Constanța – Fetești.

pesa

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este meritul întregii societăţi şi al politicilor de disciplină financiară. Nu este însă un moment de relaxare
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este ...
Preşedintele Nicuşor Dan consideră că decizia agenţiei Standard & Poor's de a menţine ratingul de ţară confirmă că România este un partener de încredere pentru investiţii, însă atrage......
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, unde îşi definitivează ...
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină din rezervele de urgență
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină ...
Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 2 dolari pe baril, după ce statele europene au acceptat solicitarea ...
BMW vine cu plan profund de restructurare. Compania germană plănuiește să reducă nivelurile de management, să dea un rol mai important inteligenței artificiale și să lanseze modele noi
BMW vine cu plan profund de restructurare. Compania germană plănuiește să reducă nivelurile de management, să dea un ...
BMW a prezentat un amplu plan de restructurare bazat pe reducerea nivelurilor de management, utilizarea inteligenţei artificiale ...