Încă un atac la Bolojan venit din interiorul PSD. Fostul ministru Marius Budăi îl acuză că dezinformează când folosește în mod convenabil comparații cu date statistice din UE

Fostul ministru al Muncii, deputatul PSD Marius Budăi, susţine că premierul Ilie Bolojan "îi dezinformează pe români" atunci când compară România din punct de vedere statistic cu media Uniunii Europene, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 24 ian. 2026, 09:48
Încă un atac la Bolojan venit din interiorul PSD. Fostul ministru Marius Budăi îl acuză că dezinformează când folosește în mod convenabil comparații cu date statistice din UE

„De la o vreme, domnul prim-ministru Bolojan are un apetit deosebit să compare statistic România cu media UE! Am arătat că a dezinformat când ne-a spus că avem taxe mai mici pe proprietate decât în Europa şi acum vrea să o facă din nou spunând că autorităţile locale încasează prea puţin din taxe şi de aceea „greul cade pe Guvern” pentru susţinerea administraţiei locale! Păi, domnule Bolojan, banii de la Guvern nu vin tot din taxele plătite de noi toţi? Dacă nu aţi mai lua la bugetul central atâţia bani de la local, poate că nu v-ar mai fi atât de greu!”, a scris Budăi pe Facebook.

El a dat drept exemplu o serie de date, context în care a susţinut că premierul îi „dezinformează” pe români.

„Iar dacă tot vă raportaţi la UE, atunci nu mai luaţi doar datele care vă convin! Uitaţi-vă şi la aceste date! România are cea mai mare inflaţie din UE, cu mult peste medie şi la mare distanţă faţă locul 2! 8,6% în decembrie 2025, faţă de doar 2,3% media UE. Este efectul creşterii TVA şi a accizelor şi v-am avertizat anul trecut că este greşită calea! România alocă pentru plata tuturor pensiilor doar 9,73% din PIB, faţă de 12,3% din PIB, media UE! Ce mai vreţi să luaţi de la pensionari? Salariul mediu din România este la jumătate faţă de media europeană. 21.108 euro anual în ţara noastră, faţă de 39.807, media UE. Nu mai vorbiţi de creşterea vârstei de pensionare! România este pe penultimul loc în UE la speranţa de viaţă, cu 76,6 ani, faţă de 81,7 media UE. Când mai spuneţi că autorităţile locale încasează prea puţine taxe, uitaţi-vă şi la sărăcia românilor, domnule prim-ministru! În 2024, România era pe locul 2 din UE în privinţa persoanelor aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială, cu 27,9% din total populaţie, faţă de 21% media UE. Acum, după ce aţi crescut TVA, accize şi taxe pe proprietate aveţi toate şansele să câştigaţi titlul de campion al sărăciei pe plan european! Deci nu mai încercaţi să îi dezinformaţi pe români! Comparaţia cu UE nu vă avantajează!”, a transmis Marius Budăi.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump a demis-o pe procuroare generală a SUA Pam Bondi
Donald Trump a demis-o pe procuroare generală a SUA Pam Bondi
Preşedintele american Donald Trump a confirmat joi plecarea în "sectorul privat" a procuroarei generale Pam Bondi, o aliată fidelă a sa, şi l-a numit pe fostul său avocat personal, Todd......
BCR își va deschide în Palas Campus Iaşi un hub regional
BCR își va deschide în Palas Campus Iaşi un hub regional
Palas Campus din centrul Iașului, cea mai mare clădire de birouri din România, va găzdui, din această toamnă, noul ...
DNSC avertizează asupra unor tentative de fraudă în care este folosită identitatea vizuală a Loteriei Române
DNSC avertizează asupra unor tentative de fraudă în care este folosită identitatea vizuală a Loteriei Române
Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei scheme de fraudă online în care atacatorii ...
Guvernul propune reducerea accizei la motorină și constituirea unui fond de solidatitate în sectorul petrolier – proiect OUG
Guvernul propune reducerea accizei la motorină și constituirea unui fond de solidatitate în sectorul petrolier – ...
Ministerul Finanțelor a publicat în transparență Ordonanța privind măsurile de urgență pentru protejarea consumatorilor: ...