Trump: SUA vor avea suveranitate asupra terenului unde vor fi amplasate bazele militare americane în Groenlanda

SUA vor dobândi suveranitate asupra terenului pe care vor fi amplasate instalaţiile militare americane din Groenlanda, pe baza acordului preliminar încheiat săptămâna aceasta la Davos, în Elveţia, cu NATO, a declarat preşedintele american Donald Trump într-un interviu publicat sâmbătă de New York Post, informează EFE.
AGERPRES - D, 25 ian. 2026, 09:54
Trump: SUA vor avea suveranitate asupra terenului unde vor fi amplasate bazele militare americane în Groenlanda

Trump a răspuns afirmativ când a fost întrebat dacă SUA vor prelua controlul asupra terenului pe care vor fi construite viitoare baze militare în acest teritoriu autonom din cadrul Regatului Danemarcei.

„Vom avea tot ce ne dorim. Purtăm discuţii interesante”, a declarat Trump pentru ziar, fără a oferi mai multe detalii despre acordul preliminar anunţat miercuri, după întâlnirea dintre preşedintele american şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial de la Davos.

După anunţarea acestui cadru, Trump, care a declarat că doreşte să anexeze Groenlanda din motive de securitate naţională, a afirmat că nu va mai impune tarife pentru a pedepsi cele opt ţări care au trimis trupe pe insulă, aşa cum ameninţase, şi care au criticat planul său de a anexa teritoriul autonom.

Nu se ştie practic nimic despre acordul discutat cu Rutte, dar oficiali citaţi de The New York Times săptămâna aceasta au indicat că aranjamentul ar fi similar cu statutul bazelor militare britanice din Cipru, care au rămas sub suveranitatea Regatului Unit de la declararea independenţei insulei faţă de Londra în 1960.

Trump a mai spus că acordul ar fi benefic pentru Washington în ceea ce priveşte accesul la resursele minerale din Groenlanda, deşi nu a oferit alte detalii.

Preşedintele american a indicat că răspunsul Danemarcei la propunerea SUA, despre care crede că va fi pe placul Copenhagăi, va fi cunoscut în aproximativ două săptămâni.

Planurile lui Trump, care la Davos a exclus în cele din urmă utilizarea forţei pentru a ocupa insula arctică şi a revenit asupra ameninţărilor sale cu tarife vamale, au fost criticate aproape în unanimitate de liderii europeni, care au ameninţat la rândul lor că vor activa represalii comerciale împotriva SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Dan Barna: România riscă marginalizarea în buget nou al UE dacă s-ar merge exclusiv pe criteriul performanței. Ar fi trei, patru economii mari care ar atrage toți banii
Dan Barna: România riscă marginalizarea în buget nou al UE dacă s-ar merge exclusiv pe criteriul performanței. Ar fi ...
Eurodeputatul Dan Barna a declarat în cadrul unei conferinţe de presă organizată sâmbătă, la Iaşi, că viitoarea reformă a bugetului Uniunii Europene ar putea dezavantaja statele mai puţin......
Producția de gaze naturale a României a scăzut ușor în primele două luni din 2026. Importurile s-au majorat însă semnificativ cu 46,5% – INS
Producția de gaze naturale a României a scăzut ușor în primele două luni din 2026. Importurile s-au majorat însă ...
Producţia de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2026, de 1,244 de milioane de tone ...
Șeful TotalEnergies Patrick Pouyanne avertizează că criza combustibililor ar putea ajunge cu adevărat în Europa, dacă blocajul din Strâmtoarea Ormuz va mai dura două, trei luni
Șeful TotalEnergies Patrick Pouyanne avertizează că criza combustibililor ar putea ajunge cu adevărat în Europa, dacă ...
Directorul general al companiei petroliere franceze TotalEnergies, Patrick Pouyanne, a avertizat că, dacă situaţia de ...
USR vrea să schimbe Codul rutier. Partidul a depus un proiect de lege în care se stabilește ce trebuie să facă șoferii în caz de ambuteiaj pentru a ușura trecerea mașinilor de urgență
USR vrea să schimbe Codul rutier. Partidul a depus un proiect de lege în care se stabilește ce trebuie să facă șoferii ...
Deputaţii Uniunii Salvați România au depus, la Parlament, un proiect de lege care stabileşte clar ce trebuie să facă ...