Uzina de la Mioveni a produs vehiculul Dacia Bigster cu numărul 100.000

La numai un an de la lansarea în fabricația de serie, uzina de la Mioveni a produs deja vehiculul Bigster cu numărul 100.000. Echipat cu motorizarea Hybrid 155, exemplarul aniversar, de culoare Indigo Blue, cu plafon negru, este destinat unui client din România.
Robert Stan - lun, 26 ian. 2026, 11:09
Uzina de la Mioveni a produs vehiculul Dacia Bigster cu numărul 100.000

De la debutul său comercial, Dacia Bigster a fost distins cu 19 premii internaționale, inclusiv titlul de „Cel mai bun SUV de familie”, acordat în Marea Britanie în cadrul galei The News UK Motor Awards, precum și premiul „Cel mai bun SUV accesibil”, obținut în Germania.

Peste 95% din producția totală a modelului este destinată exportului, principalele volume fiind livrate către piețele din Europa Occidentală.

În România, odată cu debutul livrărilor, în luna aprilie a anului trecut, Bigster s-a impus rapid ca lider al segmentului său. În mai puțin de nouă luni de la lansarea pe piață, modelul a înregistrat vânzări de aproape 3.500 de unități, până la sfârșitul anului 2025. Preferințele clienților s-au îndreptat majoritar către versiunile de top, Journey și Extreme, care au cumulat aproximativ 90% din totalul vânzărilor. Din punct de vedere al motorizării, două treimi dintre clienți au ales propulsorul Hybrid 155.

În clasamentul piețelor de export, cele mai mari vânzări până la sfârșitul anului 2025 au fost înregistrate în Franța (16.300 unități), urmată de Germania (13.700 unități), Spania (4.500 unități) și Italia (4.000 unități).

Te-ar mai putea interesa și
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii sunt chemaţi astăzi la secţiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă ţara lor ar trebui să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, pe fondul......
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a anunţat încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia ...
Autorităţile elveţiene au confirmat că doi români se află printre persoanele decedate la Thusis, în Elveția
Autorităţile elveţiene au confirmat că doi români se află printre persoanele decedate la Thusis, în Elveția
Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma finalizării demersurilor de identificare a victimelor incendiului ...
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România este vulnerabilă, deoarece piața de artă are puțini experți, infrastructură este insuficientă pentru autentificare ...