Noi hidrocentrale în România, 120 MW. S-a dat acordul de mediu

Ministerul Mediului a decis emiterea acordului de mediu pentru proiectul hidroenergetic Cerna–Motru–Tismana (Etapa a II-a), potrivit unui comunicat al instituției.
Economica.net - lun, 26 ian. 2026, 15:11
Noi hidrocentrale în România, 120 MW. S-a dat acordul de mediu

„Această decizie este un exemplu de cum dezvoltarea infrastructurii energetice și protecția mediului pot merge împreună atunci când există profesionalism, cooperare instituțională și respectarea strictă a regulilor. Nu vorbim despre compromisuri, ci despre soluții tehnice corecte, construite pe evaluări serioase de impact și pe alternative cu efect minim asupra mediului. Sprijinim proiectele care sunt făcute legal, transparent și responsabil, cu respect pentru natură și pentru comunități. Atunci când lucrurile sunt în ordine, ele merg înainte. Este important de menționat că decizia CAT de astăzi a fost luată cu acordul tuturor reprezentanților ministerelor și instituțiilor implicate în analiză”, a declarat Diana Buzoianu, ministra mediului, apelor și pădurilor.

“Decizia a fost luată de Comisia de Analiză Tehnică a MMAP  în urma parcurgerii integrale a procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, realizată în conformitate cu legislația națională și normele Uniunii Europene, pe baza a trei studii de specialitate:

  • Studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă;
  • Studiul de evaluare adecvată;
  • Raportul privind impactul asupra mediului, documentații care au fundamentat selecția unei alternative de proiect cu impact minim asupra mediului.

Proiectul:

  • are ca obiectiv principal punerea în siguranță a barajului Vâja la cota intermediară de 572 mdM, cotă la care barajul este deja construit
  • asigură funcționarea în condiții de siguranță a infrastructurii existente
  • conduce la creșterea capacității de producție a energiei hidroelectrice prin optimizarea funcționării CHE Clocotiș
  • protejează localitățile din aval în cazul producerii viiturilor

Totodată, alternativa de proiect selectată elimină fragmentările laterale și longitudinale asupra râului Tismana, fiind asigurată conectivitatea cursului de apă și protejarea funcționării ecosistemelor acvatice.

Măsurile de prevenire, reducere și monitorizare a impactului asupra mediului sunt integrate atât pentru perioada de execuție a lucrărilor, cât și pentru faza de operare a amenajării”, a mai comunicat Ministerul Mediului.

Potrivit ultimelor date ale Hidroelectrica, complexul hidrotehnic și energetic Cerna- Motru – Tismana etapa a II-a are o putere instalată de proiect de 119 MW. Amenajarea hidroenergetică este finalizată în procent de 90%.

Te-ar mai putea interesa și
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. Vești bune și despre porumb
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. ...
Producția de grâu a României ar putea depăși din nou, anul acesta, pragul de 12 milioane de tone, având în vedere că Serviciul Științific al Comisiei Europene a revizuit în creștere......
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat cu prețurile și ce firmă vinde și la jumătate față de medie
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat ...
După o perioadă de câteva luni în care părea că a lăsat motoarele la o turație mai mică, lucru care se putea vedea ...
Schimbare majoră în sănătate de la 1 septembrie. Tot istoricul medical şi programările la medic vor fi disponibile în contul tău, pe telefon. Ce pași trebuie urmați
Schimbare majoră în sănătate de la 1 septembrie. Tot istoricul medical şi programările la medic vor fi disponibile ...
La 1 septembrie va fi operaţională platforma online, făcută de CNAS, denumită e-sănătatea mea, prin intermediul căreia ...
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, ...