Avertisment de la companiile de asigurări. Peste 800 de incendii au avut loc în România în primele două săptămâni ale anului

Sezonul rece vine cu riscuri asupra locuințelor și bunurilor, care nu trebuie ignorate. cea mai mare despăgubire plătită în primul semestru al anului trecut pentru o locuință afectată de un incendiu a fost de peste 760.000 de lei, în timp ce pentru o companie pagubele acoperite s-au ridicat la 36 de milioane de lei. Chiar și în cazul unui autovehicul asigurat CASCO, cea mai mare despăgubire a depășit 560.000 de lei, potrivit datelor Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și reasigurare din România.
Economica.net - lun, 26 ian. 2026, 16:53
Avertisment de la companiile de asigurări. Peste 800 de incendii au avut loc în România în primele două săptămâni ale anului

Organizazți precizează și că în primele două săptămâni din ianuarie au avut loc peste 800 de incendii în România, dintre care peste 500 la locuințe. Mai mult, în doar două zile din această lună, pompierii din București și Ilfov au intervenit pentru a stinge opt incendii, atât în locuințe, cât și la autoturisme.

Principalele cauze rămân mijloacele de încălzire improvizate sau defecte, coșurile de fum necurățate și instalațiile electrice nesigure.

O asigurare nu poate preveni producerea unui incendiu, dar oferă sprijinul financiar necesar pentru refacerea bunurilor și reluarea activității după un eveniment nefericit. Combinația dintre prevenție și asigurare rămâne cea mai eficientă strategie: verificarea sobelor și a coșurilor de fum, utilizarea de instalații electrice conforme, fără improvizații și asigurarea corespunzătoare a bunurilor pot face diferența dintre o pagubă minoră și una care poate afecta grav bugetul unei familii sau al unei companii.

„Un incendiu înseamnă pierderi importante și riscuri pentru oameni. Prevenția, dublată de o poliță de asigurare adecvată, pot fac diferența între un simplu incident și o adevărată tragedie financiară”, a declarat Alexandru Ciuncan, Președinte & Director General al UNSAR.

„Un incendiu poate izbucni în doar câteva minute, dar impactul asupra vieții și bunurilor poate dura ani. Protecția începe cu prevenția și se completează cu asigurarea corectă”, a menționat Alina Bărbulescu, coordonator Secțiuni Asigurări Generale în cadrul UNSAR.

Despre UNSAR

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 22 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector – cheie al economiei românești, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 6,5 milioane EUR în fiecare zi calendaristică.

 

Te-ar mai putea interesa și
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ASF
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ...
Listarea companiei Electrica rămâne un exemplu despre ce poate însemna o piaţă de capital funcţională pentru economia reală şi când statul, piaţa şi reglementatorii lucrează în aceeaşi......
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Apărarea antiaeriană rusească a doborât 519 drone ucrainene în noaptea de duminică spre luni deasupra a aproximativ ...
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2025 (ANAT/BIBI Touroperator)
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă ...
Decontările voucherelor de vacanţă au scăzut cu 61,5% în primele cinci luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă ...
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4%, până la 37,2 milioane de tone, în anul agricol iulie 2025/ iunie ...