Mark Rutte, în Parlamentul European: Cine crede că Europa se poate apăra fără Statele Unite visează

Europa nu se poate apăra singură fără ajutorul Statelor Unite, a declarat luni, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, în Parlamentul European, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 26 ian. 2026, 20:47
Mark Rutte, în Parlamentul European: Cine crede că Europa se poate apăra fără Statele Unite visează

„Şi dacă cineva de aici încă mai crede că Uniunea Europeană, sau Europa în ansamblu, se poate apăra fără Statele Unite, continuă să viseze. Voi nu puteţi. Noi nu putem, avem nevoie unii de alţii”, a subliniat el în faţa europarlamentarilor.

Rutte a explicat că, dacă europenii ar dori cu adevărat să construiască o nouă alianţă defensivă, fără Statele Unite, acest lucru i-ar costa nu 5%, ci 10% din produsul lor intern brut (PIB), şi i-ar obliga, de asemenea, să-şi construiască propria capacitate de descurajare nucleară.

„Asta costă miliarde şi miliarde de euro. Şi în acest scenariu, aţi pierde garantul suprem al libertăţii noastre, şi anume umbrela nucleară americană. Aşadar, mult succes!”, le-a spus el parlamentarilor europeni, în timpul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri.

Cele 32 de ţări NATO s-au angajat să aloce cel puţin 5% din PIB-ul lor cheltuielilor de securitate până în 2035, inclusiv 3,5% pentru cheltuieli strict militare.

Acesta este deja un efort considerabil pentru multe dintre aceste ţări, care abia au reuşit să aloce 2% din PIB cheltuielilor militare până la sfârşitul anului 2025, conform unui angajament luat în urmă cu zece ani.

Preşedintele american Donald Trump şi secretarul american al apărării, Pete Hegseth, i-au avertizat în repetate rânduri pe aliaţii europeni că ar trebui să se bazeze de acum mai mult pe propriile forţe pentru securitatea lor. De atunci, aceşti aliaţi au încercat să consolideze pilonul european în cadrul NATO, în special prin dezvoltarea propriilor industrii de apărare.

Te-ar mai putea interesa și
Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Tribunalul București a deschis procedura concordatului preventiv al Aqua Bilbor SRL, îmbuteliatorul apei minerale Bilbor și al apei de izvor Aqua Roca, potrivit informațiilor preluate de Termene......
Raiffeisen Bank mai atrage 600 de milioane de euro la dobânzi sub cele plătite de Guvernul României. Obligațiuni listate la Luxemburg
Raiffeisen Bank mai atrage 600 de milioane de euro la dobânzi sub cele plătite de Guvernul României. Obligațiuni listate ...
Raiffeisen Bank a plasat cu succes o nouă emisiune de euroobligațiuni eligibile nepreferențiale de tip senior, în valoare ...
Un mare parc din Bucureşti şi-ar putea schimba numele. Anunţul primarului Ciucu
Un mare parc din Bucureşti şi-ar putea schimba numele. Anunţul primarului Ciucu
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus, joi, consilierilor generali să analizeze oportunitatea modificării numelui ...
Anunț de la Premier Energy Furnizare. Ce se întâmplă în aceste zile
Anunț de la Premier Energy Furnizare. Ce se întâmplă în aceste zile
Premier Energy Furnizare, parte a Premier Energy Group, derulează între 15 și 26 august un program de modernizare a infrastructurii ...