Încă o mega-armadă a SUA se îndreaptă spre Iran, anunţă Trump

Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi într-un discurs în statul Iowa că "încă o armadă minunată" a Statelor Unite navighează către Iran, transmite dpa; nu a fost clar imediat dacă el s-a referit la grupul de luptă al portavionului Abraham Lincoln, sosit în Orientul Mijlociu încă de luni, sau la o a doua forţă armată.
AGERPRES - mie, 28 ian. 2026, 12:33
Încă o mega-armadă a SUA se îndreaptă spre Iran, anunţă Trump

Referindu-se la regimul islamic de la Teheran, Trump a declarat: „Sper să facă o înţelegere”.

El susţinuse anterior, conform portalului de ştiri Axios, preluat de dpa, că iranienii sunt interesaţi într-o soluţionare diplomatică a tensiunilor cu SUA, scrie Agerpres.

Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi, a replicat însă indirect miercuri că nu a mai fost în contact cu emisarul special american Steve Witkoff în ultimele zile şi nu a solicitat negocieri, informează presa de stat de la Teheran, de asemenea citată de dpa. El a adăugat că mai mulţi intermediari „se consultă” şi ţin legătura cu Iranul.

„Poziţia noastră este clară, negocierile nu sunt compatibile cu ameninţările, iar discuţiile pot avea loc doar când nu mai există ameninţări şi pretenţii excesive”, a spus şeful diplomaţiei iraniene.

Statele Unite au desfăşurat în Golf forţe militare suplimentare în contextul protestelor iranienilor împotriva regimului ayatollahilor, reprimate sângeros.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și electrificare
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și ...
Alstom România anunță vineri inauguarea unui centru de testare extins și modernizat din București, investiție de peste un milion de euro....
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire ...
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi ...
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...