Cât costă un hectar de teren arabil în România şi care e preţul mediu în UE – date oficiale Eurostat

Preţul mediu al unui hectar de teren arabil în Uniunea Europeană era, în 2024, de 15.224 euro (o creştere de 6,1% comparativ cu 2023), în România fiind de 8.700 euro, în timp ce preţul mediu anual de închiriere pentru terenul arabil sau păşunile permanente se situa la 295 euro pe hectar (o creştere de 6,4% comparativ cu 2023), arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
AGERPRES - mie, 28 ian. 2026, 14:38
Cât costă un hectar de teren arabil în România şi care e preţul mediu în UE - date oficiale Eurostat

În rândul ţărilor pentru care sunt disponibile datele, cel mai ridicat preţ mediu pentru un hectar de teren arabil se înregistra în Malta: 201.263 euro pe hectar. Următoarele cele mai ridicate preţuri medii erau în Ţările de Jos: 96.608 euro pe hectar, şi Portugalia: 76.556 euro pe hectar. În contrast, cele mai scăzute preţuri medii erau în Letonia: 4.825 euro pe hectar, Lituania: 5.590 euro pe hectar şi Slovacia: 5.823 euro pe hectar.

În rândul ţărilor pentru care sunt disponibile datele, cel mai ridicat preţ mediu pentru închirierea de teren arabil sau de păşuni permanente se înregistra în Ţările de Jos: 941 euro pe hectar, Danemarca: 580 euro pe hectar şi Grecia: 509 euro pe hectar, iar cel mai scăzut în Slovacia: 67 euro pe hectar, Croaţia: 76 euro pe hectar, şi Malta: 92 euro pe hectar.

Datele pentru România privind închirierea unui hectar de teren arabil nu sunt disponibile, precizează Eurostat.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri în Spania. Liderul opoziției de dreapta Alberto Nunez Feijoo și-a lansat oficial campania, în mod simbolic, în orașul Ceuta
Alegeri în Spania. Liderul opoziției de dreapta Alberto Nunez Feijoo și-a lansat oficial campania, în mod simbolic, în ...
Liderul opoziţiei de dreapta, Alberto Nunez Feijoo, şi-a lansat simbolic miercuri la Ceuta campania pentru alegerile legislative de la sfârşitul lunii noiembrie, criticând răspunsul guvernului......
Piața de energie începe să dea în clocot. Cu centrala nucleară oprită, Nuclearelectrica nu-și onorează contractele, iar furnizorii rămași fără energie sunt în corzi și fac pierderi zilnic cumpărând mai scump. 900 MW “nucleari” trebuie înlocuiți în fiecare oră din alte surse
Piața de energie începe să dea în clocot. Cu centrala nucleară oprită, Nuclearelectrica nu-și onorează contractele, ...
Prelungirea opririi centralei de la Cernavodă, coroborată cu situația de forță majoră pe contracte obținută de Nuclearelectrica, ...
Luca Niculescu se va întâlni joi cu PSD, PNL și UDMR. Discuțiile vor avea loc la sediile partidelor
Luca Niculescu se va întâlni joi cu PSD, PNL și UDMR. Discuțiile vor avea loc la sediile partidelor
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor ...
Finlanda împiedică vânzarea a șase imobile către străini, din motive de securitate națională
Finlanda împiedică vânzarea a șase imobile către străini, din motive de securitate națională
Ministerul finlandez al Apărării a informat miercuri că a blocat vânzarea a şase proprietăţi imobiliare din ţară ...