UE – Vietnam. Bornă istorică pentru relațiile comerciale

Vietnamul şi Uniunea Europeană au convenit să-şi consolideze relaţiile diplomatice, a declarat joi preşedintele Vietnamului, în condiţiile în care ambele părţi încearcă să-şi dezvolte parteneriatele internaţionale într-un moment de perturbări provocate de taxele vamale american, relatează Reuters şi AFP.
AGERPRES - J, 29 ian. 2026, 11:08
UE - Vietnam. Bornă istorică pentru relațiile comerciale

Demersul diplomatic nu presupune angajamente obligatorii dar are o greutate politică într-un moment în care UE şi Vietnamul încearcă să-şi extindă şi să-şi aprofundeze relaţiile în contextul în care amândouă se confruntă cu taxe mai mari pe exporturile lor în SUA, scrie Agerpres.

Această consolidare reprezintă „o bornă istorică care subliniază marile realizări pe care cele două părţi le-au avut”. a declarat preşedintele vietnamez Luong Cuong la începutul întâlnirii cu preşedintele Consiliului European Antonio Costa la Hanoi. Un acord de liber schimb între Vietnam şi blocul de 27 de ţări a intrat în vigoare în 2020.

Antonio Costa, care a ajuns la Hanoi după ce UE a ajuns la un acord comercial cu India marţi, a declarat că parteneriatul consolidat „evidenţiază importanţa pe care o ataşăm regiunii şi rolului în creştere al Vietnamului”. Potrivit lui Costa, cele două părţi „pot face mai mult în domeniul comerţului, energiei verzi, dezvoltării economiei, securităţii şi apărării”.

„Ne ridicăm relaţiile la cel mai înalt nivel, un parteneriat strategic global”, a subliniat Antonio Costa.

Ridicarea relaţiilor cu Vietnamul la cel mai înalt nivel, la fel ca şi cele cu SUA sau China, implică de obicei mai multe întâlniri la nivel înalt. Se aşteaptă ca acest lucru să genereze mai multă cooperare între Hanoi şi Bruxelles în mai multe domenii, inclusiv minerale rare şi tehnologie, potrivit unui draft de acord consultat de Reuters.

Acordul intervine la mai puţin de o săptămână după ce Partidul comunist vietnamez a confirmat reconfirmarea secretarului general To Lam în postul de principal lider al ţării, susţinând viziunea unei ample schimbări bazate pe creştere, notează AFP.

Vietnam şi UE au semnat un acord de liber-schimb în 2019 iar tranzacţiile între cele două economii au crescut de atunci cu circa 40%.

Dar excedentul în creştere al Hanoiului cu blocul comunitar i-a iritat pe liderii europeni, care au cerut înlăturarea barierelor netarifare asupra produselor UE, precum automobilele.

Vietnamul a înregistrat o creştere de 8% anul trecut în pofida noilor drepturi vamale impuse de principala sa piaţă de export, SUA.

Confruntată cu incertitudinea comercială globală, ţara din Asia de Sud-Est este în căutarea unor noi pieţe de desfacere în afara principalilor săi parteneri comerciali, SUA şi China.

Cu prilejul congresului bianual al Partidului Comunist de săptămâna trecută, partidul a ridicat afacerile externe la rang de funcţiune naţională „esenţială”, alături de apărarea naţională şi securitatea internă.

Întărirea legăturilor cu UE se înscrie în eforturile Hanoiului „pentru a-şi diversifica piaţa de export dincolo de SUA”, a declarat Khang Vu, specialist în Vietnam şi cercetător invitat la universitatea din Boston.

„Vietnamul vrea să menţină un mediu internaţional deschis comerţului şi UE poate contribui”, a explicat el.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A10 Sebeș – Turda: Marți vor începe lucrările de reparații, după ce a apărut o nouă surpare
VIDEO Autostrada A10 Sebeș – Turda: Marți vor începe lucrările de reparații, după ce a apărut o nouă surpare
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj informează că va demara marți lucrările necesare pe sectorul afectat de o nouă surpare de la kilometrul 66 al Autostrăzii A10 Sebeș -......
Prețul petrolului este în scădere după ce OPEC+ a decis să majoreze producția de petrol luna viitoare
Prețul petrolului este în scădere după ce OPEC+ a decis să majoreze producția de petrol luna viitoare
Cotațiile petrolului au înregistrat scăderi moderate luni, după ce OPEC+ a decis să majoreze din nou țintele de producție ...
Tranzacția momentului în construcții: Gigantul STRABAG cumpără firma de construcții de la omul de afaceri Giani Canschi, cu afaceri de peste 63 de milioane de euro
Tranzacția momentului în construcții: Gigantul STRABAG cumpără firma de construcții de la omul de afaceri Giani Canschi, ...
STRABAG SE a semnat un acord pentru achiziția constructorului român Daroconstruct din Iași. Firma este deținută de omul ...
Autostrada Unirii A8: CNIR a emis ordinul de începere în august a proiectării pentru tronsonul Iași – Ungheni
Autostrada Unirii A8: CNIR a emis ordinul de începere în august a proiectării pentru tronsonul Iași – Ungheni
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis ordinul de începere pentru tronsonul Iași - Ungheni din Autostrada ...