BEI şi-a majorat semnificativ investiţiile în apărare anul trecut

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a investit de patru ori mai mulţi bani în securitate şi apărare anul trecut, din cauza situaţiei geopolitice, alocând peste patru miliarde de euro (4,8 miliarde de dolari) sau aproape 5% din finanţarea băncii în Uniunea Europeană, transmite DPA.
AGERPRES - J, 29 ian. 2026, 15:34
BEI şi-a majorat semnificativ investiţiile în apărare anul trecut

Proiectele sprijinite au fost diverse, a precizat instituţia financiară într-un comunicat de presă, de la baze militare şi instalaţii de întreţinere, la cercetare şi dezvoltare pentru sisteme radar, până la senzori pentru protejarea fundului mării şi a infrastructurii subacvatice a Europei. Au fost finanţate şi proiecte privind securitatea cibernetică şi capacităţi spaţiale, a precizat BEI.

Preşedinta BEI, Nadia Calvino, le-a spus jurnaliştilor că aceasta a reprezentat o „schimbare radicală” pentru instituţia sa, care a extins domeniul de aplicare al activităţilor eligibile la investiţii pur militare, şi că este „încrezătoare” că obiectivul va fi atins din nou în 2026 datorită unei „serii robuste de proiecte”, scrie Agerpres.

Per total, anul trecut BEI a investit o sumă record de 100 de miliarde de euro (aproximativ 119,5 miliarde de dolari) „pentru a sprijini competitivitatea, securitatea şi autonomia strategică europeană”, se arată într-un comunicat de presă.

Aproape 60% din finanţarea totală a grupului BEI în 2025 a fost direcţionată către proiecte verzi. Sprijinul a fost direcţionat către extinderea stocării şi a surselor regenerabile de energie, precum şi către tehnologiile care să facă industria grea mai prietenoasă cu mediul.

În domeniul energiei, BEI a oferit o finanţare record de 33 de miliarde de euro, a declarat Calvino la conferinţa sa de presă. Această cifră include investiţiile în reţea, cu o sumă record de 11,6 miliarde de euro pentru infrastructura energetică şi stocare, inclusiv interconectorul Golfului Biscaya dintre Peninsula Iberică şi Franţa, un proiect crucial pentru creşterea conectivităţii Portugaliei şi Spaniei cu restul continentului.

Se aşteaptă ca proiectele viitoare să sprijine construcţia a aproximativ 56.000 de kilometri de cabluri electrice, a declarat şefa BEI, subliniind obiectivul de a dezvolta producţia de energie eoliană şi fotovoltaică.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene deţinută de statele membre ale acesteia. Construită în jurul a opt priorităţi principale, Banca finanţează investiţii care contribuie la obiectivele de politică ale UE stimulând acţiunile climatice şi de mediu, digitalizarea şi inovarea tehnologică, securitatea şi apărarea, coeziunea, agricultura şi bioeconomia, infrastructura socială, uniunea pieţelor de capital şi o Europă mai puternică într-o lume mai paşnică şi mai prosperă.

Te-ar mai putea interesa și
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie. 84 de miliarde de euro ajung la scadenţă în 2027-2030 – Pactul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Durabilă (PNADD)
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie. 84 de miliarde de euro ajung la scadenţă în 2027-2030 ...
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie, în condiţiile în care aproximativ 83,9 miliarde de euro din principalul datoriei publice vor ajunge la scadenţă în perioada......
Un român în juriul unuia dintre cele  mai prestigioase concurs dedicat industriei publicității și comunicării. Cine este Cătălin Rusu?
Un român în juriul unuia dintre cele mai prestigioase concurs dedicat industriei publicității și comunicării. Cine ...
Cătălin Rusu, Co-fondatorul și Chief Creative Officer-ul Rusu+Borțun , va face parte din juriul Cresta Awards, una dintre ...
Scandalul Trăilă-Bolojan. Secretarul general adjunct al Guvernului a demisionat – Ce a declarat (FOTO)
Scandalul Trăilă-Bolojan. Secretarul general adjunct al Guvernului a demisionat – Ce a declarat (FOTO)
Secretarul general adjunct al Guvernului Cristina Trăilă a anunţat, pe Facebook, că a prezentat demisia premierului Bolojan ...
Inginerie românească pentru spitalele din Japonia. GlobalLogic și Hitachi au dezvoltat o platformă integrată de management
Inginerie românească pentru spitalele din Japonia. GlobalLogic și Hitachi au dezvoltat o platformă integrată de management
Echipa GlobalLogic din România și Hitachi Information & Telecommunication Engineering au dezvoltat o platformă integrată ...