Tren metropolitan Iaşi: Start campanie de foraje geotehnice

Recent a demarat o nouă etapă în cadrul Proiectului „Extinderea transportului terestru prin dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan în Zona Metropolitană Iași” - forajele geotehnice necesare detalierii soluției tehnice, informează joi CFR Infrastructură Iași.
Anemona Andone - J, 29 ian. 2026, 16:30
Tren metropolitan Iaşi: Start campanie de foraje geotehnice

O echipă dotată cu o foreză a început primul foraj geotehnic în zona trecerii la nivel cu calea ferată Iași-Nicolina-Socola-Cristești Jijia – Ungheni Prut de pe DN 28 Iași – Tomești, km 416+500, precizează cei de la CFR Infrastructură Iași.

📍 În această zonă este propus un pasaj rutier suprateran, astfel că forajele vor fi de adâncime, la circa 25 m.

📌 Campania de foraje va include aproximativ 30 de foraje, de-a lungul traseelor propuse, în zonele pentru punctele de oprire, pasajele supra/subterane și remiza din zona CET Holboca.

tren

După un an 2025 în care s-au parcurs pași importanți – semnarea contractului pentru Studiul de Fezabilitate, recunoașterea traseului, identificarea punctelor de oprire și a pasajelor, emiterea Certificatului de Urbanism și obținerea avizelor necesare – anul 2026 a continuat cu etapa de teren a studiilor geotehnice.

Proiectul este implementat în baza protocolului semnat în anul 2024 între Compania Națională de Căi Ferate „CFR” – S.A. și Asociația Metropolitană de Transport Public Iași.

📄 Studiul de Fezabilitate este realizat de TPF INGINERIE S.R.L., în baza unui contract în valoare de 6,68 milioane de lei.

tren

Investiția va valoriza infrastructura feroviară din Zona Metropolitană Iași și va crea premisele introducerii unui serviciu de tren urban și metropolitan, cu legături mai rapide și mai fiabile între localități.

Proiectul va reduce presiunea asupra traficului rutier și va crește accesibilitatea către zonele de muncă, educație și servicii, printr-o alternativă de transport public eficientă.

Totodată, prin transferul unei părți a deplasărilor de la autoturism către calea ferată, investiția va sprijini un transport durabil, cu emisii mai reduse și impact pozitiv asupra calității vieții.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este meritul întregii societăţi şi al politicilor de disciplină financiară. Nu este însă un moment de relaxare
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este ...
Preşedintele Nicuşor Dan consideră că decizia agenţiei Standard & Poor's de a menţine ratingul de ţară confirmă că România este un partener de încredere pentru investiţii, însă atrage......
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, unde îşi definitivează ...
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină din rezervele de urgență
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină ...
Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 2 dolari pe baril, după ce statele europene au acceptat solicitarea ...
BMW vine cu plan profund de restructurare. Compania germană plănuiește să reducă nivelurile de management, să dea un rol mai important inteligenței artificiale și să lanseze modele noi
BMW vine cu plan profund de restructurare. Compania germană plănuiește să reducă nivelurile de management, să dea un ...
BMW a prezentat un amplu plan de restructurare bazat pe reducerea nivelurilor de management, utilizarea inteligenţei artificiale ...