Șeful Ursus părăsește compania. Directorul general Dan Timotin va pleca din funcție pe 28 februarie 2026

Directorul general al Ursus Breweries Dan Timotin va pleca din companie începând din 28 februarie 2026, a anunțat societatea prin intermediul unei scurte informări de presă.
Cristian Negrei - vin, 30 ian. 2026, 16:44
Șeful Ursus părăsește compania. Directorul general Dan Timotin va pleca din funcție pe 28 februarie 2026

Motivele acestei despărțiri nu au fost făcute publice, deși mesajul care conține informarea privind plecarea lui este foarte laudativ la adresa acestuia. Timotin era de puțin timp director general la Ursus Breweries, doar de opt luni, el alăturându-se companiei la 1 iulie 2025.

Timotin a lucrat mai mulți ani în străinătate, el revenind țară după o perioadă în care a avut funcții de director general al Coca-Cola în Macedonia de Nord, Cehia și, cel mai recent, în Egipt. mandatul lui la Ursus era până în iunie 2029.

„Pe durata celor opt luni de activitate, Dan și-a îndeplinit cu eficiență atribuțiile-cheie aferente poziției sale și a avut o contribuție semnificativă la nivelul organizației. A abordat rolul cu energie și implicare și a demonstrat în mod constant o capacitate de leadership de nivel înalt, precum și o solidă experiență internațională dobândită de-a lungul carierei sale. Într-un context macroeconomic provocator, Dan a condus cu succes compania în a doua jumătate a anului 2025 și a atins principalele obiective împreună cu echipa sa de conducere, în pofida constrângerilor semnificative ale mediului de business.

Dan este un lider pragmatic și atent, cu o viziune strategică clară și o abordare colaborativă, demonstrând o mentalitate orientată spre performanță ridicată.

Îi mulțumim lui Dan pentru contribuția sa în timpul petrecut alături de noi și îi dorim succes în viitoarele sale roluri de conducere. Suntem încrezători că va continua să aibă un impact semnificativ și pozitiv oriunde va alege să își continue parcursul profesional”, a declarat Dragos Constantinescu, CEO Asahi Europe and International, compania mamă a Ursus.

Te-ar mai putea interesa și
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank (România) S.A. a finalizat achiziția a 100% din acțiunile Investimental S.A., în urma aprobării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), informează instituția financiară......
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
La 1 octombrie, Comisia Europeană a declanșat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) ...
Quartz Matrix și CCD Iași lansează o academie IA cu acces la formare internațională HP
Quartz Matrix și CCD Iași lansează o academie IA cu acces la formare internațională HP
Quartz Matrix, companie românească de tehnologie cu peste 30 de ani de experiență, și Casa Corpului Didactic „Spiru ...
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele lor sunt pregătite pentru a face față schimbărilor climatice – sondaj IRES
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele ...
Impactul fenomenelor meteo extreme îi face pe români să conștientizeze din ce în ce mai mult riscurile la care sunt ...