Bancomatul care schimbă bijuteriile în bani. Chinezii fac coadă la automatele care cumpără aur

Într-un centru comercial din Shanghai, o mulţime s-a format în jurul unui automat care cumpără aur: pe măsură ce preţul metalului preţios creşte vertiginos, chinezii se grăbesc să încheie tranzacţii profitabile despărţindu-se de bijuteriile de familie, informează AFP.
AGERPRES - D, 01 feb. 2026, 16:14
Bancomatul care schimbă bijuteriile în bani. Chinezii fac coadă la automatele care cumpără aur

„Niciodată nu am crezut că preţurile vor creşte atât de dramatic”, recunoaşte doamna Wu, în vârstă de 54 de ani. Ea explică pentru AFP că a venit să vândă monede de aur cu imaginea unui panda, pe care le-a cumpărat în 2002, după naşterea fiicei sale.

Aurul, un refugiu sigur pentru investitori, profită de pe urma tensiunilor şi incertitudinilor geopolitice globale şi doboară record după record. Preţul unciei de aur a depăşit 5.500 de dolari pentru prima dată în istorie pe 29 ianuarie, după care a scăzut, scrie Agerpres.

Doamna Wu explică faptul că a vândut, deja, la automat un inel moştenit de la regretatul ei tată, câştigând aproximativ 10.000 de yuani (puţin peste 1.200 de euro), o creştere considerabilă faţă de cei 1.000 de yuani pe care mama ei i-a plătit pentru acelaşi inel în urmă cu câteva decenii. Mama ei a văzut acest automat de reciclare a aurului ca pe o şansă de a-şi suplimenta modesta pensie. „Toată lumea vorbeşte brusc despre aur, iar asta a stârnit această reacţie la ea”, spune doamna Wu.

Un ecran integrat în automat afişează fluctuaţiile preţurilor la bursa de aur din Shanghai, precum şi un videoclip live în care un braţ robotic mişcă resturi de aur pe un cântar şi apoi sub un dispozitiv care le măsoară puritatea folosind unde luminoase.

„Preţurile aurului se menţin la niveluri istorice ridicate; acum este momentul să vinzi”, încurajează o reclamă.

Unele persoane au declarat pentru AFP că au aşteptat la coadă mai mult de o oră pentru a-şi depune pandantivele, inelele şi alte piese comemorative din aur într-un slot al maşinii, sub supravegherea unui angajat.

La coadă, Zhao poartă un medalion de aur fin sculptat pe un colier de mărgele de jad şi brăţări strălucitoare la încheieturi. Dar a venit la automat pentru a depune inelul regretatului ei bunic. Inelul este împodobit cu caracterul chinezesc pentru „noroc” şi cu imagini minuscule ale unor lingouri tradiţionale de aur. Zhao crede că bunicul ei l-a cumpărat cândva, între anii 1950 şi 1980, şi explică faptul că mama ei i l-a dat recent. Atunci când ajunge în faţa automatului, Zhao îşi introduce numele, numărul de identificare şi datele bancare şi acceptă condiţiile afişate pe ecran, după care priveşte cum bijuteria se topeşte în direct.

Angajata o asigură că va primi suma integrală estimată de maşină, 12.000 de yuani (aproximativ 1.450 de euro), prin transfer bancar înainte de sfârşitul zilei.

„În alte părţi, se verifică autenticitatea aurului prin arderea uşoară, dar aici, evaluarea se face direct, deschis şi transparent”, explică Zhao, recunoscând că are mai multă încredere în maşină decât într-un broker tradiţional.

Automatul, proiectat de compania Kinghood, cu sediul în Shenzhen (sudul Chinei), atrage trecătorii curioşi de câştigurile vânzătorilor.

„Dumnezeule!” exclamă unul dintre ei, observând că o persoană particulară tocmai a încasat 75.000 de yuani (aproape 9.045 de euro) scăpând de bijuteriile vechi. O explozie de entuziasm s-a creat în jurul unui cuplu de pensionari când aparatul a anunţat valoarea lingoului subţire de aur, de mărimea unui deget, pe care tocmai îl vânduseră: 122.000 de yuani, adică aproximativ 14.800 de euro.

China este cel mai mare consumator de aur din lume, achiziţionat în mod tradiţional de familii pentru ocazii speciale, precum naşteri şi nunţi.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Tren direct Aeroport Otopeni – Ploiești: Când spune CFR Infrastructură că va fi posibil
EXCLUSIV Tren direct Aeroport Otopeni – Ploiești: Când spune CFR Infrastructură că va fi posibil
Călătorii care circulă dinspre Ploiești vor putea merge cu trenul direct la Aeroportul Otopeni, fără să mai treacă prin Gara de Nord, după ce vor fi efectuate anumite lucrări prevăzute în......
Unde se află România în clasamentul european al „sănătăţii” sectorului telecom – raport Kearney
Unde se află România în clasamentul european al „sănătăţii” sectorului telecom – raport Kearney
România se clasează pe locul 16 din 20 în clasamentul european al "sănătăţii" sectorului de telecomunicaţii, relevă ...
Hidroelectrica menține prețul mic al energiei electrice din oferta pentru casnici și în februarie și în martie
Hidroelectrica menține prețul mic al energiei electrice din oferta pentru casnici și în februarie și în martie
Hidroelectrica, cel mai ieftin furnizor de energie electrică al populației cu o ofertă standard la acest moment, menține ...
Pasajul de la Apărătorii Patriei ar putea fi gata în 2026. Ce pasaj nou mai construiește Primăria Sectorului 4
Pasajul de la Apărătorii Patriei ar putea fi gata în 2026. Ce pasaj nou mai construiește Primăria Sectorului 4
Lucrările la pasajul de la Apărătorii Patriei vor fi finalizate anul acesta, dă asigurări primarul Sectorului 4, Daniel ...