Cum poate evita Europa dezastrul – Soluțiile lui Draghi pentru ca UE să nu devină subordonată, divizată şi dezindustrializată

Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a îndemnat luni Europa să depăşească "vechile diviziuni" pentru a deveni o "adevărată putere", transmite AFP.
AGERPRES - lun, 02 feb. 2026, 14:38
Cum poate evita Europa dezastrul - Soluțiile lui Draghi pentru ca UE să nu devină subordonată, divizată şi dezindustrializată

Printre toţi cei prinşi în prezent în focul încrucişat dintre Statele Unite şi China, doar europenii au posibilitatea de a deveni ei înşişi o adevărată putere„, a spus Draghi, într-un discurs susţinut la o universitate din Leuven, pledând pentru o federaţie europeană în materie de apărare, politică externă şi fiscalitate. „Prin urmare, trebuie să decidem: vrem să rămânem doar o piaţă mare, supusă priorităţilor altora? Sau vrem să facem paşii necesari pentru a deveni o putere?„, a apreciat fostul şef al BCE şi fost prim-ministru italian, scrie Agerpres.

Mario Draghi, care în 2024 a publicat un raport despre viitorul Uniunii Europene, va fi invitatul de onoare al unui summit al şefilor de stat şi de guvern din UE dedicat competitivităţii, care va avea loc pe 12 februarie, la castelul Alden Biesen, în Belgia.

Individual, majoritatea statelor europene nici măcar nu sunt puteri de mijloc„, a insistat luni Draghi, la primirea unui doctorat onorific din partea Universităţii Catolice din Leuven. „În materie de apărare, politică industrială sau afaceri externe, suntem trataţi ca o colecţie disparată de state de dimensiuni medii, care pot fi divizate şi tratate în consecinţă„, a deplâns italianul.

De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, Statele Unite au „indicat clar, pentru prima dată, că fragmentarea politică europeană serveşte intereselor sale”. În plus, „ne confruntăm cu o Chină care controlează verigile esenţiale din lanţurile de aprovizionare globale şi este gata să profite de acest avantaj”, a continuat Draghi.

Fără o schimbare decisivă, „Europa riscă să devină subordonată, divizată şi dezindustrializată. Iar o Europă care nu îşi poate apăra interesele nu îşi va păstra valorile mult timp”, a avertizat fostul şef al BCE.

În luna septembrie 2023, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a cerut lui Mario Draghi, care în trecut a ocupat şi postul de preşedinte al Băncii Centrale Europene, să vină cu propuneri prin care să poată fi revitalizată economia UE, în contextul concurenţei venite din partea Chinei şi SUA.

În raportul său, publicat în 2024, Mario Draghi a apreciat că Europa trebuie să coboare preţurile la energie, să dezvolte pieţele de capital şi să aibă politici industriale şi comerciale mai solide pentru a fi competitivă. De asemenea, companiile europene trebuie să îşi majoreze cheltuielie pentru cercetare şi inovare, care sunt în prezent la jumătate faţă de cheltuielile firmelor americane, a mai spus Draghi. Investiţiile publice în cercetare şi inovare sunt undeva între 0,7 şi 0,8% din PIB pe ambele maluri ale Atlanticului, însă cheltuielile UE sunt împărţite între 27 de ţări membre fără coordonare sau prioritizare.

Te-ar mai putea interesa și
Raiffeisen Bank mai atrage 600 de milioane de euro la dobânzi sub cele plătite de Guvernul României. Obligațiuni listate la Luxemburg
Raiffeisen Bank mai atrage 600 de milioane de euro la dobânzi sub cele plătite de Guvernul României. Obligațiuni listate ...
Raiffeisen Bank a plasat cu succes o nouă emisiune de euroobligațiuni eligibile nepreferențiale de tip senior, în valoare de 600 milioane euro, consolidându-și poziția de fonduri proprii și......
Un mare parc din Bucureşti şi-ar putea schimba numele. Anunţul primarului Ciucu
Un mare parc din Bucureşti şi-ar putea schimba numele. Anunţul primarului Ciucu
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus, joi, consilierilor generali să analizeze oportunitatea modificării numelui ...
Anunț de la Premier Energy Furnizare. Ce se întâmplă în aceste zile
Anunț de la Premier Energy Furnizare. Ce se întâmplă în aceste zile
Premier Energy Furnizare, parte a Premier Energy Group, derulează între 15 și 26 august un program de modernizare a infrastructurii ...
Fondurile de pensii au ajuns să tranzacționeze între ele acțiuni pe Bursa de la București
Fondurile de pensii au ajuns să tranzacționeze între ele acțiuni pe Bursa de la București
După ce au absorbit o parte importantă din acțiunile disponibile la tranzacționare pe Bursa de la București și au rămas ...