Donald Trump afişează apropierea sa de noul preşedinte al Hondurasului

Donald Trump a afişat sâmbătă apropierea sa de noul preşedinte al Hondurasului, Nasry Asfura, la finalul unei întrevederi cu liderul conservator, după ce susţinuse candidatura acestuia pentru a conduce una dintre cele mai sărace şi mai violente ţări din America Latină, informează duminică AFP, scrie Agerpres.
AGERPRES - D, 08 feb. 2026, 09:33
Donald Trump afişează apropierea sa de noul preşedinte al Hondurasului

Instalarea la putere a acestui fost antreprenor în construcţii întoarce pagina celor patru ani de guvernare de stânga şi îi asigură preşedintelui Trump un aliat în plus în America Latină, după ascensiunea dreptei în Chile, Bolivia, Peru şi Argentina.

„Am avut o întrevedere foarte importantă cu prietenul meu şi preşedintele Hondurasului, Nasry ‘Tito’ Asfura”, a scris preşedintele republican pe reţeaua Truth Social, după o întrevedere la reşedinţa sa din Mar-a-Lago în Florida.

„Tito şi cu mine împărtăşim multe dintre aceleaşi valori care plasează America pe primul loc. Suntem legaţi de un parteneriat strâns în materie de securitate”, a adăugat el, precizând că ei au discutat despre investiţii şi comerţ între cele două ţări.

La rândul său, preşedinţia Hondurasului a postat o fotografie cu cei doi lideri zâmbind şi făcând un semn cu degetul mare ridicat.

În vârstă de 67 de ani, Asfura a fost învestit preşedinte la sfârşitul anului, după un scrutin ale cărui rezultate au fost întârziate aproape trei săptămâni pe fondul unor acuzaţii de fraudă.

Preşedinta aflată la sfârşit de mandat Xiomara Castro a criticat „ingerinţa” liderului american, care ameninţase cu reducerea ajutorului pentru Honduras dacă favoritul său nu va câştiga scrutinul.

Încă înainte de învestirea sa, Nasry Asfura a fost primit de secretarul de stat american Marco Rubio pe 12 ianuarie. El a revenit în ţara sa anunţând un acord de liber-schimb cu SUA, destinaţia a 60% dintre exporturile Hondurasului, şi o promisiune de a întări cooperarea în materie de securitate.

Circa două milioane de hondurieni locuiesc în SUA, mulţi în mod ilegal. Transferurile lor de bani reprezintă o treime din PIB-ul Hondurasului, unde sărăcia afectează 60% dintre cei 11 milioane de locuitori.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...