Venituri din fraude pentru Facebook, Instagram sau Tik Tok. Reclamele mincinoase le-au adus o sumă uriașă din România RAPORT

Platformele de socializare au generat aproximativ 4,4 miliarde de euro anul trecut, din reclame frauduloase care au vizat utilizatorii europeni, arată un studiu realizat de compania Juniper. Pentru România, platformele de socializare au generat venituri de aproape 70 milioane de euro din reclamele frauduloase care au vizat utilizatorii români în 2025, arată același studiu. 
Gabriela Ţinteanu - lun, 09 feb. 2026, 08:56
Venituri din fraude pentru Facebook, Instagram sau Tik Tok. Reclamele mincinoase le-au adus o sumă uriașă din România RAPORT

Cercetarea făcută de compania Juniper, intitulată ”Protejarea utilizatorilor de reclamele frauduloase: un apel la responsabilitate adresat platformelor de socializare”, a scos la iveală stimulentele economice sistemice care determină proliferarea reclamelor frauduloase pe rețelele de socializare.

Cercetarea, comandată de Revolut, oferă dovezi verificate independent că platformele de socializare operează, în prezent, într-o situație de conflict de interese profund, în care recompensele financiare ale găzduirii de conținut fraudulos depășesc semnificativ costurile supravegherii acestuia.

Astfel, platformele de socializare au generat aproximativ 4,4 miliarde de euro anul trecut, din reclame frauduloase care au vizat utilizatorii europeni. Pentru 2025, se estimează că 10% din toate veniturile din publicitatea difuzată pe rețelele sociale din Europa au provenit din încasările de pe urma reclamelor frauduloase.

Pentru România, mai exact, platformele de socializare au generat venituri de aproape 70 milioane de euro din reclamele frauduloase care au vizat utilizatorii români.

Conform raportului, europenilor prezenți pe platformele de social media li s-au afișat aproape 1 trilion de reclame frauduloase în 2025. Un utilizator mediu vede, în medie, 190 de reclame frauduloase pe lună, o cifră care se preconizează că va crește la 250 până în 2030, dacă tendințele actuale persistă. Una din 10 reclame afișate utilizatorilor de rețele sociale din Europa promovează o escrocherie.

Veniturile generate de fraudele din România au generat venituri de 12,6% la nivel european, mai mult decât Anglia, Franța și Germania

România este o țintă primară, reprezentând 12,6% din veniturile generate la nivel european de reclame frauduloase, ceea ce reprezintă un procent mai mare decât cele înregistrate în Regatul Unit (11%), Franța (9,5%) și Germania (9,9%).

Din 2022, veniturile generate din reclamele frauduloase din Europa au crescut vertiginos, de la 2,9 miliarde euro la 3,8 miliarde de euro – o creștere de 58% în doar 3 ani.

Prin cuantificarea veniturilor generate de aceste reclame frauduloase, studiul demonstrează că platformele sunt stimulate să găzduiască reclame frauduloase. Dacă industria nu trece de la un model de verificare reactiv la unul proactiv, Juniper Research estimează că până în 2030:

Companiile de social media vor genera peste 10,4 miliarde de euro din reclame la înșelătorii și scam-uri.

Anunțurile frauduloase vor depăși 1,4 trilioane de afișări în Europa. Utilizatorul mediu va vedea, în medie, pe lună, cu 32% mai multe reclame la scam-uri.

Valoarea pe termen lung a acestor platforme se va diminua pe măsură ce încrederea consumatorilor se va eroda, în ciuda creșterilor de venituri pe termen scurt.

În cele din urmă, cercetarea ilustrează faptul că, excluzând infractorii înșiși, companiile care dețin platformele de social media sunt în prezent principalii beneficiari ai economiei fraudei și, dacă aceste companii nu își intensifică eforturile și nu iau măsuri semnificative, consumatorii sunt cei care continuă să plătească prețul.

Cercetarea, cadrul analitic și documentul informativ însoțitor au fost dezvoltate de Juniper Research, utilizând metodologii de prognoză consacrate. Revolut a comandat cercetarea, dar nu a fost implicată în aspectele metodologice sau în analiza datelor și extragerea concluziilor.

Studiul a fost comandat pentru a izola și cuantifica fluxurile de venituri pe care platformele de socializare le obțin în mod specific din economia fraudei. Având în vedere impactul pe care aceste escrocherii îl au asupra consumatorilor din întreaga lume, este important ca părțile interesate cheie să aprecieze amploarea completă a acestor probleme. Studiul complet poate fi citit aici

Metodologia utilizată de Juniper

Pentru a estima veniturile platformei de socializare din reclamele frauduloase, Juniper Research a construit un model de date care s-a bazat pe totalul utilizatorilor de socializare, conturilor, traficului publicitar și veniturilor, alături de CPM-uri (cost pe mie) și CTR-uri (rată de click). Acest lucru a fost verificat în raport cu date precum statisticile privind fraudele, alte studii și date disponibile publicului.

Deși acest model utilizează cele mai bune dovezi disponibile, este important de reținut că activitățile frauduloase sunt frecvent subraportate sau nedetectate, ceea ce înseamnă că toate estimările pierderilor sunt prezentate pe baza celor mai bune eforturi.

 

Te-ar mai putea interesa și
Atentat dejucat la Paris, în fața sediului Bank of America
Atentat dejucat la Paris, în fața sediului Bank of America
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în faţa filialei Bank of America graţie intervenţiei poliţiei, ce a reţinut un bărbat care se pregătea să......
Gigantul din Turcia care mută reactoare de sute de tone se instalează în România. Ce proiecte mamut are în vizor Hareket
Gigantul din Turcia care mută reactoare de sute de tone se instalează în România. Ce proiecte mamut are în vizor Hareket
Colosul turc Hareket, faimos pentru transporturile „imposibile” de mii de tone, a decis să își deschidă baza oficială ...
USR București propune ca transportul public să fie gratuit vinerea
USR București propune ca transportul public să fie gratuit vinerea
USR Bucureşti propune introducerea unui program pilot de transport public gratuit în fiecare vineri, "Green Friday", ca ...
Grindeanu: Nu îmi face plăcere să aflu pe surse despre acest program numit SAFE. Eu, al treilea om în stat, vă spun că nu ştiu nimic despre acest program
Grindeanu: Nu îmi face plăcere să aflu pe surse despre acest program numit SAFE. Eu, al treilea om în stat, vă spun ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la Târgovişte, că în calitatea sa de preşedinte al Camerei ...