NATO va lansa misiunea Arctic Sentry în următoarele zile – surse Reuters

NATO ar urma să lanseze misiunea Arctic Sentry (Santinela Arctică) în zilele următoare care ar putea consolida supravegherea şi resursele militare din Arctica, au declarat cinci surse pentru Reuters, în urma tensiunilor dintre preşedintele american Donald Trump şi aliaţii europeni cu privire la Groenlanda, relatează Reutersm transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 09 feb. 2026, 21:35
NATO va lansa misiunea Arctic Sentry în următoarele zile - surse Reuters

Lansarea misiunii Arctic Sentry ar putea avea loc chiar în această săptămână, când miniştrii Apărării din ţările membre NATO se vor reuni la Bruxelles, au declarat trei diplomaţi europeni, un oficial militar şi o persoană familiarizată cu situaţia.

Operaţiunea Arctic Sentry ar putea implica exerciţii militare, supraveghere sporită, nave suplimentare şi mijloace aeriene, inclusiv drone, au declarat diplomaţii.

Cu toate acestea, oficialii au declarat ca misiunea se va concentra probabil pe utilizarea mai eficientă a resurselor NATO în regiune, decât pe desfăşurarea unui număr mare de forţe noi.

Misiunea „face parte din eforturile Alianţei de a consolida în continuare descurajarea şi apărarea noastră în regiune, în special având în vedere activitatea militară a Rusiei şi interesul tot mai mare al Chinei pentru Nordul Îndepărtat”, a declarat un oficial NATO pentru Reuters într-un e-mail.

Se aşteaptă ca misiunea să fie operaţională în curând, a declarat oficialul.

NATO a anunţat săptămâna trecută că a început planificarea misiunii, în urma discuţiilor de la Davos între Trump şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, care au atenuat tensiunile grave legate de dorinţa lui Trump de a achiziţiona Groenlanda, teritoriu autonom danez.

Oficialii au declarat că nu a fost luată nicio decizie finală şi că se lucrează încă la opţiuni.

Comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Alexus Grynkewich, a declarat însă luni că planificarea operaţiunii se află în „stadiile finale”.

În timpul unei vizite la Luxemburg, Grynkewich a declarat că va primi marţi o informare privind planificarea misiunii de la Comandamentul Forţelor Întrunite al NATO din Norfolk, Virginia.

„Dacă informarea merge bine… am putea avea ceva ce putem anunţa mai târziu în această săptămână despre cum vom merge mai departe în această privinţă”, le-a declarat el jurnaliştilor.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ASF
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ...
Listarea companiei Electrica rămâne un exemplu despre ce poate însemna o piaţă de capital funcţională pentru economia reală şi când statul, piaţa şi reglementatorii lucrează în aceeaşi......
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Apărarea antiaeriană rusească a doborât 519 drone ucrainene în noaptea de duminică spre luni deasupra a aproximativ ...
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2025 (ANAT/BIBI Touroperator)
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă ...
Decontările voucherelor de vacanţă au scăzut cu 61,5% în primele cinci luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă ...
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4%, până la 37,2 milioane de tone, în anul agricol iulie 2025/ iunie ...