Porcul e de vină pentru cele mai mari pierderi în balanţa comercială a României. Deficit anual de peste 1,2 miliarde de euro, anunţă MADR

Sectorul creşterii porcilor produce cele mai mari pierderi în balanţa comercială a României, cu un deficit anual de peste 1,2 miliarde de euro, a declarat marţi Mihai Neagu, director în cadrul Direcţiei pentru Zootehnie din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
AGERPRES - mar, 10 feb. 2026, 14:37
Porcul e de vină pentru cele mai mari pierderi în balanţa comercială a României. Deficit anual de peste 1,2 miliarde de euro, anunţă MADR

„Politicile publice sunt îndreptate în principal către sectoarele deficitare, către cele care aduc dezechilibru în balanţa comercială şi, totodată, către sectoarele care au potenţial. Dacă ne uităm la balanţa comercială, vom vedea că pierderea cea mai mare provine din sectorul creşterii porcilor, undeva la 1,2 – 1,3 miliarde de euro anual, şi din sectorul producţiei de lapte, în special produse lactate. Potenţial avem în sectorul avicol, în principal, discutând de partea de zootehnie, şi în sectorul vegetal, unde ştim cu toţii că exporturile de cereale sunt destul de importante. Ca politici publice, ne îndreptăm în principal către zona de investiţii pentru a acoperi aceste deficite şi a stimula zonele cu potenţial. Pentru asta am demarat programe de investiţii, atât din bugetul naţional, cât şi din fonduri europene”, a spus Mihai Neagu, la o dezbatere organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană AHK România, prilejuită de lansarea Agri-Food Policy Brief.

Acesta a menţionat că, pentru sectorul creşterii porcilor, există în derulare un program pentru înfiinţarea a 46.000 de locuri de cazare, de reproducţie pentru scroafe, scrie Agerpres.

„Îl considerăm un program de succes, început în 2018 şi aflat încă în derulare. Ca să vă faceţi o idee, ca termen de mărime, numărul de scroafe în exploataţiile comerciale din România, la această dată, este undeva la 105.000 de capete. 46.000 de noi capete înseamnă un aport semnificativ. Până acum avem aproximativ 11.000 de locuri finalizate. Anul acesta vom mai finaliza 23.000, urmând ca restul de aproximativ 11.000 să fie realizate anul următor. De asemenea, în sectorul avicol avem un program similar de investiţii, început tot în 2018, aflat în derulare. Avem aproape 3.000.000 de locuri de cazare în diferite elemente ale sectorului avicol – incubaţie, pui de carne, reproducţie, găini ouătoare -, totalizând, la sfârşitul programului, aproximativ 8.000.000 de locuri de cazare. Aceasta ar fi o linie pe care am putea merge într-un mod sustenabil economic, pentru acoperirea deficitului”, a spus Mihai Neagu.

De asemenea, el a precizat că Ministerul Agriculturii încearcă să sprijine inclusiv producţia nişată, producţia care poate avea valoare la nivel local şi poate antrena mai multe sectoare. În acest sens, de câţiva ani se oferă sprijin pentru crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa.

„Şi aici am avut rezultate mulţumitoare. Am început programul, dacă-mi aduc bine aminte, cu aproximativ 300 de scroafe, iar în prezent avem peste 800 de scroafe”, a adăugat Mihai Neagu.

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană AHK România lansează marţi Agri-Food Policy Brief, un document ce conţine propuneri pentru îmbunătăţirea politicilor publice din domeniul agroalimentar.

Documentul Agri-Food Policy Brief este rezultatul colaborării iniţiate de AHK România, între companiile membre – firme producătoare de inputuri agricole, fermieri, retaileri – şi mai multe asociaţii din industria agroalimentară.

Iniţiativa îşi propune să creeze un cadru de dezbatere între mediul public şi cel privat, pentru creşterea competitivităţii şi rezilienţei lanţului agroalimentar din România.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...