VIDEO Cum va arăta Tunelul Poiana, cel mai lung din Autostrada A1 Sibiu – Piteşti

Direcția Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova prezintă marți o animație grafică a viitorului Tunel Poiana (1,78 km), cel mai lung din Autostrada A1 Sibiu - Piteşti.
Ion Dobreanu - mar, 10 feb. 2026, 19:46
VIDEO Cum va arăta Tunelul Poiana, cel mai lung din Autostrada A1 Sibiu - Piteşti

 

Cu o lungime de 1.780 de metri, Tunelul Poiana va fi unul dintre cele mai lungi tuneluri de autostradă din România, realizat cu tehnologie de ultimă generație, menționează cei de la DRDP Craiova.

Tunelul este format din două galerii paralele, câte una pentru fiecare sens de circulație.

Între acestea vor fi realizate galerii transversale de legătură, destinate evacuării în caz de urgență, intervenției echipajelor și lucrărilor de întreținere, conform celor mai stricte standarde de siguranță.

🔧 Forarea va fi executată cu metoda TBM (Tunnel Boring Machine) – un utilaj mecanizat de mare precizie, folosit în marile proiecte de infrastructură din lume.

Utilajul care va fi folosit pentru Tunelul Poiana are un diametru de aproximativ 12,49 metri, dimensiune care permite realizarea unei galerii rutiere de mare capacitate.

Capul de tăiere al utilajului, prevăzut cu discuri speciale, va excava continuu roca, iar materialul rezultat va fi evacuat prin benzi transportoare, direct din interiorul tunelului.

În spatele capului de forare, TBM este echipat cu sisteme hidraulice de propulsie și control al direcției, care asigură stabilitatea și respectarea exactă a traseului proiectat.

 

🧱 Toate segmentele necesare pentru realizarea galeriilor sunt executate „in situ” și sunt montate automat, pe măsură ce utilajul înaintează.

Acestea sunt poziționate sub forma unor inele circulare, care formează căptușeala finală a tunelului, chiar în timpul forării.

autostrada

📦 Componentele utilajului TBM au ajuns deja în România, iar transportul lor către punctul de lansare va începe în această primăvară.

Pentru acest proces sunt necesare aproximativ 100 de transporturi, majoritatea agabaritice, desfășurate etapizat și cu respectarea strictă a normelor de siguranță rutieră.

 

🛡️ Tunelul Poiana va fi echipat cu sisteme de siguranță de ultimă generație, adaptate celor mai recente cerințe europene, pentru a asigura un nivel ridicat de protecție și confort tuturor participanților la trafic, mai spun cei de la DRDP Craiova.

Tunelul Poiana, construit de italieni

Tunelul Poiana face parte din Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni, construită de WeBuild. Împreună cu Secțiunea 2 (Boița – Cornetu), formează tronsonul montan al A1, prima autostradă care va străpunge Carpații.

În momentul în care va fi deschisă circulația pe aceste sectoare, România va avea un coridor continuu de mare viteză de la Portul Constanța până la Nădlac și se va circula neîntrerupt pe autostradă pe o distanță de peste 850 km, potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol.

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...