Administrația Trump se pregătește să dea o lovitură decisivă eforturilor climatice și să schimbe legislația privind efectul gazelor de seră, adoptată în timpul lui Obama.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump se pregăteşte să abroge săptămâna aceasta o lege care datează din timpul preşedintelui democrat Barack Obama şi care serveşte drept fundament pentru lupta împotriva emisiilor de gaze cu efect de seră în Statele Unite, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 10 feb. 2026, 20:38
Administrația Trump se pregătește să dea o lovitură decisivă eforturilor climatice și să schimbe legislația privind efectul gazelor de seră, adoptată în timpul lui Obama.

Acesta va fi „cel mai mare act de dereglementare din istoria SUA”, a declarat pentru Wall Street Journal şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului (EPA), Lee Zeldin (foto), care se află la originea acestor eforturi.

În iulie, agenţia sa şi-a anunţat intenţia de a abroga această lege, aşa numită de „constatare a pericolelor” (‘Endangerment Finding’), o anulare care ar da o lovitură majoră acţiunilor climatice din Statele Unite, cel mai mare contribuitor istoric la emisiile de gaze cu efect de seră din lume.

Chestionată de AFP, agenţia federală a acuzat marţi administraţia fostului preşedinte Barack Obama că a „luat una dintre cele mai dăunătoare decizii din istoria modernă”.

Adoptat de aceeaşi Agenţie pentru Protecţia Mediului în 2009, acest text prevede că şase gaze cu efect de seră sunt periculoase pentru sănătatea publică şi, prin urmare, se încadrează în sfera poluanţilor reglementaţi de instituție.

Această decizie a deschis calea din punct de vedere juridic pentru numeroase reglementări federale care vizează limitarea emisiilor acestor gaze de încălzire atmosferică (CO2, metan), începând cu camioanele şi maşinile, care emit CO2 atunci când ard benzină.

Administraţia Trump, o susţinătoare fermă a petrolului şi cărbunelui, încearcă să anuleze această decizie şi reglementările care decurg din ea, minimizând rolul activităţii umane în schimbările climatice şi argumentând că gazele cu efect de seră nu ar trebui tratate ca poluanţi în sensul tradiţional, deoarece urmările lor asupra sănătăţii umane sunt indirecte şi globale, mai degrabă decât locale.

Dacă va fi confirmată, inversarea acestei decizii va fi, fără îndoială, contestată în instanţă şi ar putea ajunge chiar la Curtea Supremă. „Ne vom vedea în instanţă”, a declarat recent Manish Bapna, preşedintele organizaţiei de mediu NRDC.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
În era AI, Microsoft pariază pe inginerii români. „România are un rol important de jucat în acest viitor. De-a lungul anilor, Microsoft a făcut investiții semnificative pentru că am identificat ceva special aici”
În era AI, Microsoft pariază pe inginerii români. „România are un rol important de jucat în acest viitor. De-a ...
Avantajul unei țări în era inteligenței artificiale nu va veni doar din capacitatea de a adopta tehnologiile dezvoltate în alte părți ale lumii, ci și din contribuția la crearea lor, iar......
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane arestate și mii de afaceri devastate
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane ...
"Simţim cu toţii furie şi ruşine în această seară", a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron duminică seara ...
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bucureşti, 18 oct /Agerpres/ - Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat că duminică seară a semnat ...
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania și Belgia
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania ...
Rusia a preluat controlul asupra activelor locale ale mai multor companii europene, inclusiv din Franţa, Germania, Suedia ...