REI Grup deschide primul birou de consultanță din Republica Moldova, specializat în atragerea de fonduri europene și ajutoare de stat

REI Grup, unul dintre cele mai mari grupuri de companii specializate în atragerea de fonduri europene și ajutoare de stat din România, cu peste 80 de consultanți, în peste 12 orașe la nivel național, anunță că va deschide primul birou de profil din Republica Moldova.
Economica.net - mie, 11 feb. 2026, 19:27
REI Grup deschide primul birou de consultanță din Republica Moldova, specializat în atragerea de fonduri europene și ajutoare de stat

Decizia REI urmează pașii deja începuți de Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR), organizație patronală cu peste 1.250 de membri, care a deschis recent o filială la Chișinău. Demersurile REI au început din a doua jumătate a anului trecut, iar din luna ianuarie au demarat și formalitățile de înregistrare a societății comerciale, precum și cooptarea de noi colegi și experți în atragerea de finanțări nerambursabile.

REI este membru în UNPR din 2023, iar în ultimii ani, echipa condusă de Roxana Mircea, managing partner REI Grup, a contribuit activ la susținerea companiilor membre UNPR în dezvoltare, cu sprijinul finanțărilor nerambursabile.

O delegație formată din 10 companii din România, specializate în domeniul consultanței, software – IT, logistică, formare profesională și altele, a derulat în luna ianuarie întâlniri cu miniștri si secretari de stat ai țării vecine pentru a stabili cadrul de colaborare din perioada următoare, se menționează în comunicatul transmis de companie.

Întâlnirile au avut loc și ca urmare a faptului că Republica Moldova a primit în anul 2022 statutul de țară candidată la aderarea la UE, negocierile fiind deschise, un estimat de aderare fiind planificat pentru orizontul anului 2030.

„Am decis să ne extindem prezența și în Republica Moldova, cu expertiza acumulată în cei peste 15 ani de activitate în consultanță de afaceri și atragere de fonduri nerambursabile. După discuțiile purtate în vizita la Chișinău, cu specialiști din sectoare cheie ale Guvernului, am ajuns la concluzia că trebuie sprijinită direcția vecinilor noștri spre calea europeană, iar oportunitățile pe care le vedem la orizont ne fac să fim optimiști. Un birou REI la Chișinău ne va ajuta să înțelegem mult mai bine dorințele și nevoile companiilor și autorităților publice de aici”, a declarat Roxana Mircea (foto), managing partner REI Grup.

Despre REI Grup

REI Finance Advisors S.R.L., REI International Consulting S.R.L. și Touched Marketing S.R.L. parte a REI Grup, sunt companii specializate în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor de investiții atât prin fonduri europene nerambursabile (Fondul pentru Modernizare, Programul Operațional Regional, Programul Operațional Infrastructură Mare, PNDR), cât și pe scheme de ajutor de stat (HG 959/2022, HG 495/2014, HG 807/2014, HG 332/2014, OUG 81/2019, OUG 20/2025 s.a.).

Te-ar mai putea interesa și
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane arestate și mii de afaceri devastate
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane ...
"Simţim cu toţii furie şi ruşine în această seară", a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron duminică seara cu privire la violenţele care au avut loc în contextul protestelor din 17......
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bucureşti, 18 oct /Agerpres/ - Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat că duminică seară a semnat ...
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania și Belgia
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania ...
Rusia a preluat controlul asupra activelor locale ale mai multor companii europene, inclusiv din Franţa, Germania, Suedia ...
Anunț de la Orange pentru toți clienții din România. Extra opțiuni noi
Anunț de la Orange pentru toți clienții din România. Extra opțiuni noi
Orange Romania anunță o nouă extra opțiune, disponibilă abonaților săi începând cu 15 octombrie. Prin parteneriatul ...