Grupul chinez ByteDance negociază vânzarea diviziei de jocuri Moonton către saudiții de la Savvy Games – surse Reuters

Compania chineză ByteDance este în negocieri avansate pentru vânzarea Shanghai Moonton Technology, studioul din spatele celebrului joc online Mobile Legends: Bang Bang, către grupul Savvy Games din Arabia Saudită, într-o tranzacţie evaluată între şase şi şapte miliarde de dolari, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 13 feb. 2026, 16:47
Grupul chinez ByteDance negociază vânzarea diviziei de jocuri Moonton către saudiții de la Savvy Games - surse Reuters

Tranzacţia ar putea fi realizată în acest trimestru. Cele două companii au încheiat un acord preliminar privind condiţiile tranzacţiei, susţin sursele.

Reprezentanţii ByteDance, Moonton şi Savvy Games nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informaţia.

Vânzarea Moonton vine pe fondul actualei consolidări din industria jocurilor video, companiile fiind interesate să aibă mai multe canale de distribuţie şi să se extindă pe pieţele globale.

Tranzacţia ar reprezenta o retragere majoră a ByteDance de pe segmentul jocurilor online.

Grupul de social media anunţase în 2023 că a efectuat o analiză şi a decis să restructureze divizia sa de jocuri.

ByteDance a achiziţionat Moonton în 2021, valoarea tranzacţiei fiind de aproximativ patru miliarde de dolari, în condiţiile în care proprietarul TikTok încerca să construiască o afacere internaţională de jocuri care să concureze cu rivalii mai mari.

Înfiinţată în 2014, Moonton are peste 2.000 de angajaţi şi birouri în Indonezia, Malaysia, Singapore, Filipine, America Latină şi China.

Pe site-ul său oficial, Moonton a informat că Mobile Legends: Bang Bang are peste 1,5 miliarde de instalări, şi peste 110 milioane utilizatori lunari activi, jocul fiind în top 10 cele mai jucate jocuri în peste 80 de ţări.

Planificata vânzare a Moonton vine după ce în ultimul an evaluarea ByteDance a crescut. În primele două trimestre din 2025 veniturile ByteDance le-au depăşit pe cele ale Facebook şi Instagram (deţinute de Meta), fiind prima companie de social media din lume în funcţie de vânzări, a anunţat recent Reuters.

Sursa foto: Mmoculture.com

Te-ar mai putea interesa și
Datoria externă a administraţiei publice a ajuns la aproape 31% din PIB, în mai
Datoria externă a administraţiei publice a ajuns la aproape 31% din PIB, în mai
Datoria externă a administraţiei publice a urcat la 599,946 miliarde de lei, în mai, de la 592,836 miliarde lei în luna precedentă, reprezentând 30,8% din PIB (30,5% din PIB în aprilie 2026),......
Dimitriu (USR): Noua lege a partidelor ia de la judecător şi dă unei instituţii puterea de a decide cine înfiinţează un partid
Dimitriu (USR): Noua lege a partidelor ia de la judecător şi dă unei instituţii puterea de a decide cine înfiinţează ...
Deputatul USR Alexandru Dimitriu critică proiectul legii partidelor politice pus în transparenţă de Autoritatea Electorală ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste două miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste două miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână peste două miliarde de lei la capitalizare (0,28%), ...
Un atac cibernetic a provocat oprirea unei mici centrale electrice din Marea Britanie
Un atac cibernetic a provocat oprirea unei mici centrale electrice din Marea Britanie
Un atac cibernetic a închis luna trecută o mică centrală electrică din Marea Britanie, în urma avertismentelor privind ...