Debitul Dunării la intrarea în ţară, peste media lunii februarie

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea de 5.900 mc/s, situându-se peste media lunii februarie (5.400 mc/s), exceptând ultimele trei zile ale intervalului, potrivit prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru intervalul 14 - 21 februarie 2026, preluată de Agerpres.
AGERPRES - D, 15 feb. 2026, 10:34
Debitul Dunării la intrarea în ţară, peste media lunii februarie

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere, exceptând primele zile ale intervalului, când vor fi în scădere pe sectorul Zimnicea – Tulcea.

Hidrologii au estimat pentru luna februarie un debit maxim al Dunării de 5.700 mc/s şi unul minim de 3.800 mc/s.

Pe râurile interioare, în primele zile ale intervalului, debitele medii zilnice vor fi, în general, în creştere, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi propagării, iar apoi vor fi în scădere, exceptând cursurile inferioare ale râurilor mari, unde vor fi în creştere prin propagare.

Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, pod de gheaţă) existente pe râurile din estul ţării vor fi în diminuare, restrângere şi eliminare în primele două zile ale intervalului, iar apoi în extindere şi intensificare pe majoritatea râurilor, în restul intervalului.

Potrivit prognozei trimestriale emise de INHGA, în luna februarie 2026, regimul hidrologic se va situa, în general, la valori cuprinse între 50-80% din mediile lunare multianuale, mai mari (80-100%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, bazinele superioare ale Oltului, Bistriţei, Trotuşului, Buzăului, Prahovei, Ialomiţei şi pe cursul superior al Prutului şi mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crişul Negru, Crişul Alb, Rm. Sărat, afluenţii Prutului şi pe râurile din Dobrogea.

Valori peste mediile lunare multianuale se vor înregistra în bazinul superior al Jiului, iar cele mai mici valori (sub 30%) pe râurile din bazinul Bârlad.

„În luna februarie 2026, formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, pod de gheaţă, curgeri de năboi şi sloiuri, blocaje de gheţuri) vor avea extinderi şi intensităţi variabile, în funcţie de evoluţia temperaturilor şi a precipitaţiilor, mai ales pe râurile din zona de munte din nordul, estul şi centrul ţării”, avertizează hidrologii.

Te-ar mai putea interesa și
Portavionul american USS George Washington a sosit în Orientul Mijlociu
Portavionul american USS George Washington a sosit în Orientul Mijlociu
Armata americană a anunţat joi sosirea unui nou portavion în Orientul Mijlociu, care înlocuieşte portavionul USS Abraham Lincoln a cărui desfăşurare îndelungată pe mare a suscitat......
Țările europene unde traficul fluvial se desfăşoară cu dificultate din cauza secetei
Țările europene unde traficul fluvial se desfăşoară cu dificultate din cauza secetei
Nivelurile excepţional de scăzute ale râurilor europene, afectate de secetă şi de valurile de căldură record de la ...
HARTĂ Autostrada Unirii A8 se va continua pe teritoriul Republicii Moldova cu 125 de kilometri. Anunțul autorităților de peste Prut
HARTĂ Autostrada Unirii A8 se va continua pe teritoriul Republicii Moldova cu 125 de kilometri. Anunțul autorităților ...
Administrația Națională a Drumurilor din Republica Moldova anunță lansarea licitației pentru achiziționarea serviciilor ...
2.500 MW de capacitatăți noi de producție de energie și de stocare au fost instalate în România de la începutul anului. Urmează alți 2.000, cel puțin, până la sfârșitul anului
2.500 MW de capacitatăți noi de producție de energie și de stocare au fost instalate în România de la începutul anului. ...
Sistemul Electroenergetic Național (SEN) a depășit astăzi pragul de 2.500 MW de noi capacități de producție și stocare ...