Lagarde respinge un impozit pe capitalul care nu rămâne în Europa şi susţine stimulentele

Preşedinta Băncii Centrale Europene, (BCE), Christine Lagarde, s-a opus duminică unui impozit sau unei taxe pe capitalul care nu rămâne în Europa şi se investeşte în alte ţări, precum SUA, şi s-a pronunţat în favoarea "stimulentelor", pentru ca investiţiile private să rămână pe Vechiul Continent, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.
AGERPRES - D, 15 feb. 2026, 14:40
Lagarde respinge un impozit pe capitalul care nu rămâne în Europa şi susţine stimulentele

„Sunt mai degrabă pentru stimulent decât pentru impozit. Asta este opinia mea. Cred că funcţionează mai bine, Când se doreşte atragerea de capital nu este vorba despre a-l reţine cu forţa, ci de a face contextul mai atractiv pentru a-l reţine”, a declarat Lagarde la un panel în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen.

Aceasta a semnalat, în plus, că „pieţele nu întotdeauna greşesc”, pentru că „banii vin”.

„Dacă mă uit la suma de bani care este investită în prezent de capitalul de risc, în special în sectoare cheie unde rapoartele preţ/beneficiu şi preţ/valoare contabilă cresc în mod considerabil, banii vin”, a spus oficialul BCE.

Lagarde a explicat că „inovaţia este realmente în plin avânt şi fondurile de capital de risc văd asta cu claritate”.

Şefa BCE a subliniat că 37 % dintre companiile din Europa adoptă inteligenţa artificială şi, în particular, IA generativă în procesele lor de producţie, puţin mai mult decât companiile din Statele Unite.

În plus, ea a susţinut că piaţa internă „se trezeşte”, deoarece, deşi creşterea PIB în zona euro a fost anul trecut de numai 1,5%, „totul a fost consum şi investiţii”, în timp ce „exporturile au avut o pondere negativă”.

De asemenea, s-a arătat încrezătoare că anul acesta se va înfiinţa în sfârşit Uniunea de Economii şi Investiţii a Uniunii Europene, o iniţiativă destinată îmbunătăţirii direcţionării economiilor către investiţii productive în sistemul financiar al blocului comunitar.

„Nu voi menţiona faimoasa Uniune a Pieţelor de Capital, deşi văd că responsabilii politici încep să o ia puţin mai în serios”, a afirmat şefa BCE, făcând referire la un proiect care a fost lansat în 2015 cu scopul de a aprofunda şi integra pieţele financiare, dar care a stagnat timp de un deceniu.

Iniţiative precum revitalizarea pieţei de titluri din UE, pe care băncile o aşteaptă de mult timp, o supraveghere mult mai armonizată pe piaţa unică şi conturi de economii şi investiţii pentru ca economiile mici să fie direcţionate spre pieţele de capital, în special pentru pensii, „nu reprezintă ceva ce visăm sau despre care vorbim de zece ani”, ci se vor realiza în 2026, a reiterat Lagarde.

Te-ar mai putea interesa și
Tensiunile comerciale UE-China se intensifică. Restricțiile europene ar putea viza 27% din exporturile Chinei
Tensiunile comerciale UE-China se intensifică. Restricțiile europene ar putea viza 27% din exporturile Chinei
Măsurile comerciale existente și cele propuse de Uniunea Europeană împotriva Chinei ar putea viza aproximativ 27% din exporturile nominale anuale ale acesteia către blocul comunitar, potrivit......
Trump ameninţă Canada cu creşterea la 50% a taxelor vamale pentru vehicule şi oţel
Trump ameninţă Canada cu creşterea la 50% a taxelor vamale pentru vehicule şi oţel
Preşedintele american Donald Trump a înăsprit luni şi mai mult tonul faţă de Canada în conflictul comercial cu aceasta, ...
Iranul „se prăbuşeşte complet”, susţine Trump înaintea anunţării noilor sancţiuni economice
Iranul „se prăbuşeşte complet”, susţine Trump înaintea anunţării noilor sancţiuni economice
Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că Iranul se "prăbuşeşte complet", cu numai câteva ore înainte ca ...
Extindere puternică pentru AETA, fosta Electroargeș. Produsele premiate internațional ajung și în Brico Depot, după Dedeman și Mobexpert
Extindere puternică pentru AETA, fosta Electroargeș. Produsele premiate internațional ajung și în Brico Depot, după ...
Producătorul de electrocasnice AETA, fosta Electroargeș, care a renunțat la contractul cu Beko și care acum se axează ...